O nouă investiție de peste 1 milion de euro în Vox Technology Park

Unul dintre cele mai mari cluburi de fitness din Timișoara se va deschide, în noiembrie, în cadrul proiectului de birouri Vox Technology Park, după o investiție de peste 1 milion de euro.

Nextfit a închiriat aici, la etajul 1, o suprafață de 2.100 de mp și intenționează să investească 1,1 milioane de euro în amenajarea spațiului și în achiziționarea echipamentelor necesare.

Clubul de fitness va fi deschis atât pentru cei care au biroul în cadrul Vox Technology Park, cât și locuitorilor din zonă.

„Continuăm astfel dezvoltarea urbană a polului imobiliar din zona de nord-vest a Timișoarei, zonă în care sunt prevăzute noi investiții de peste 100 de milioane de euro, în special pe segmentul rezidențial”, a declarat Vlad Vela, director general al dezvoltatorului Vox Property Group.

Vox Technology Park a fost inaugurat anul trecut, după o investiție care s-a ridicat la 30 de milioane de euro. În total, acesta dispune de o suprafață închiriabilă de 26.600 de mp și este certificat BREEAM, obținând ratingul Excellent și un punctaj total de 86,7%, cel mai mare acordat unui proiect imobiliar din România.

Aici vor fi deschide, în următoarea perioadă, noi spații de servicii, de la spații comerciale la servicii de înfrumusețare, dar și o sucursală Patria Bank.

Citește și: Vânzarea Vox Vertical Village, primul „oraș vertical” din România, desemnată în exclusivitate agenției Hitch&Mosher

Citește și: Timișoara vs Plovdiv – două orașe, numeroase asemănări. Ce ne poate spune evoluția orașului bulgăresc despre viitorul acestui „punct fierbinte” din vestul României

Citește și: Piața rezidențială din Timișoara este tot mai atractivă. Vlad Vela, Vox Property Group, despre evoluția prețurilor și planurile pentru primul „oraș pe verticală” din România

Jurnalist cu 12 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])