One United Properties, dezvoltator imobiliar specializat în proprietăți rezidențiale exclusiviste aflate în zona de nord a Capitalei, a lansat o nouă divizie numită NEO.
Aceasta va fi condusă de Octavian Avramoiu și de Cătălin Scripcaru și se va axa pe ansambluri cu dimensiuni mai mici față de cele dezvoltate, până în momentul de față, sub brandul One – precum One Herăstrău Park sau One Floreasca Lake.
Divizia NEO din cadrul One United Properties va avea un portofoliu care va cuprinde ansambluri rezidențiale din București și de pe litoralul Mării Negre.
Până în momentul de față au fost achiziționate deja primele trei locații parte a NEO, respectiv NEO Floreasca Lake, NEO Timpuri Noi și NEO Mamaia. Prima dintre acestea are în plan dezvoltarea a aproximativ 50 de apartamente pe malul Lacului Floreasca, lângă One Herăstrău Park. Cel de-al doilea proiect are în plan realizarea a 90 de apartamente, iar proiectul NEO Mamaia are în plan 40 de apartamente în nordul stațiunii, chiar pe plajă.
Potrivit spuselor lui Cătălin Scripcaru, managing director NEO, există deja bugetate alte trei proiecte pe segmentul premium.
One United Properties a câștigat recent titlul de „Best Residential Development & Developer of the Year” în cadrul Galei CIJ Awards 2017 pentru One Herăstrău Park, primul complex rezidențial din Capitală certificat Green Homes, nivel excelent. Compania a primit, totodată, premiul „Compania sustenabilă a anului” din partea Consiliului Român pentru Clădiri Verzi, organizație non-profit care promovează responsabilitate față de mediu și eficiența energetică pe durata ciclului de viață a unei clădiri.