Proprietăți de 4 miliarde de euro, evaluate în 2018 de Cushman & Wakefield Echinox. Pe ce rezultate mizează compania în 2019

Compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox a evaluat, în 2018, proprietăți cu o valoare cumulată de 4 miliarde de euro. Pentru 2019, reprezentanții acesteia estimează o creștere a volumului evaluărilor cu 25%.

„Piața imobiliară locală și-a continuat perioada pozitivă, cu o cerere solidă pe toate segmentele, fapt ce s-a reflectat și în valoarea proprietăților. După un an 2018 cu un volum de activitate consistent, în care ne-am extins baza de clienți, colaborând cu o bună parte dintre proprietarii de centre comerciale, parcuri logistice și clădiri de birouri moderne, ne propunem pentru 2019 consolidarea poziției pe piață și creșterea în continuare a volumului de evaluări, spre nivelul de 5 miliarde de euro”, a declarat Bogdan Sergentu, Head of Valuation & Consulting în cadrul companiei.

Sergentu a mai explicat că o atenție deosebită va fi acordată, tot pe parcursul anului, și dezvoltării echipei. În momentul de față, aceasta cuprinde opt membri, la care se adaugă o rețea locală de 20 de colaboratori specializați în rapoarte pentru garantarea împrumuturilor acordate IMM-urilor și persoanelor fizice.

În 2017, reprezentanții companiei de consultanță imobiliară au evaluat mai bine de 700 de proprietăți cu o valoare cumulată de 3,1 miliarde de euro.

Citește și: Aproape 11.300 de locuințe finalizate în București-Ilfov în 2018

Citește și: Profilul cumpărătorului, așa cum este văzut de unul dintre cei mai vechi dezvoltatori imobiliari. Care este rețeta succesului?

Citește și: Investiții de peste 36 de miliarde de lei în construcții în 2018. Valoarea lucrărilor în antrepriză, în creștere

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])