Brandul RE/MAX se lansează în trei noi orașe la sfârșitul anului 2019, rețeaua națională numărând 50 de birouri, dintre care unele în proces de deschidere.
Primul birou RE/MAX din Pitești, RE/MAX Star, a fost deschis de o economistă care conduce de peste 25 de ani o companie de construcții. Gianina Marinescu spune că își dorește să pună astfel bazele unei echipe care să schimbe mentalitatea clienților despre meseria de agent imobiliar prin profesionalismul demonstrat.
Și în Ploiești s-a deschis pentru prima oară un birou parte a acestei rețele cu peste 400 de membri la nivel național. Este vorba despre RE/MAX Destine, lansat de Cătălin Filipoiu, care vine din domeniul asigurărilor.
RE/MAX Vision este prima franciză RE/MAX din Alba Iulia. Noul birou este condus de Mihai Mucenicu.
Alte două unități noi au fost anunțate spre finalul anului 2019, una în Capitală (RE/MAX Realty Solutions) și una în Bacău (RE/MAX Welcome). Planul de extindereal RE/MAX la nivel național vizează, până în 2023, 110 birouri francizate și peste 1.000 de agenți imobiliari.
Citește și: imobiliare.ro și CPI, premii de excelență în cadrul galei organizate de Urbanis