TeraPlast, unul dintre marii producători de materiale pentru piața construcțiilor, preia controlul Depaco

Unul dintre cei mai mari producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor din România, grupul TeraPlast, a anunțat preluarea companiei Delpaco, după obținerea avizului favorabil din partea Consiliului Concurenței, și își propune acum să obțină o cifră de afaceri de peste 900 de milioane de lei în 2018. În momentul de față, grupul are o cifră de afaceri anuală de peste 415 milioane de euro.

TeraPlast a cumpărat 67% din capitalul social al Depaco, companie producătoare de țigle metalice, pentru suma de 12,35 milioane de euro.

„TeraPlast a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare cu asociații minoritari ai Depaco, pentru restul participanției deținute de aceștia de până la 100% din companie. Tranzacția se va realiza în termen de cel mult 4 ani, la un preț corelat cu rezultatele Depaco din următorii ani”, se explică într-un comunicat de presă emis de reprezentanții grupului.

Depaco a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 40 de milioane de euro, cu 45% mai mare față de cea aferentă anului precedent, și are în vedere dezvoltarea fabricilor din Băicoi și Podari pentru mărirea capacității logistice și de producție a acestora. În 2018, se dorește obținerea unei creșteri de peste 50% a business-ului Depaco.

Jurnalist cu 12 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])