CPI Național 2017: Cât de important este, de fapt, programul Prima Casă?

Nu toți cumpărătorii achiziționează locuințe prin Prima Casă și, în plus, instituțiile finanțatoare vin cu oferte din ce în ce mai apropiate de programul guvernamental.

rsz_zen_3583Una dintre temele de discuție abordate în panelul ” ”The power of one – The power of all. Ce coagulează şi ce dezbină piaţa imobiliară?”, moderat de Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar, desfășurat în cadrul primei zile a evenimentului CPI Național 2017 a fost impactul programului Prima Casă asupra pieței rezidențiale. Toți speakerii (Adrian Erimescu – CEO Imobiliare.ro, Mihai Pătrulescu – Head of Strategic Analysis Colliers, Ovidiu Şandor – CEO Mulberry Development, Cătălin Priscorniţă – CEO Blitz Imobiliare, Elisabeta Moraru – Country Manager GOOGLE, Georgian Marcu – APAIR) au fost de acord: există piață și după Prima Casă!

”Cred că piața e suficient de matură ca să treacă de Prima Casă. Eu mi-aș dori să existe mai multă predicitibilitate”, spune Georgian Marcu, reprezentant al Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România (APAIR). Mihai Pătrulescu a adus în discuție cifre interesante: chiar dacă 90% din numărul finanțărilor necesare tranzacțiilor cu locuințe se desfășoară prin Prima Casă, din perspectiva volumului procentul este de 60%. ”Trebuie să vorbim despre o nuanțare între proiectele Prima Casă și cele non Prima Casă”, a precizat reprezentantul companiei de consultanță imobiliară Colliers International.

De aceeași părere a fost și antreprenorul Ovidiu Șandor care dezvoltă, prin compania sa Mullberry Development, proiectul mixt office-rezidențial ISHO din Timișoara, cu o componentă rezidențială de 1.200 de apartamente. ”Există o componentă de piață dependentă de Prima Casă și există o altă componentă care nu are nimic de-a face cu Prima Casă. Dacă ne uităm la zona Herăstrău, Prima casă nu are impact, dar în Rahova are. Cred că o să ajungem la finanțare bancară care să se apropie de Prima Casă”, a declarat omul de afaceri.

Cătălin Priscorniță, CEO al companiei de consultanță Blitz Imobiliare din Cluj-Napoca crede că programul guvernamental nu poate influența piața pe terme n lung. ”Există o adaptabilitate în piață atât a clientului final cât și a instituțiilor finanțatoare. În Cluj, peste 50% din tranzacții sunt prin finanțare proprie”, a explicat Cătălin Priscorniță.

Adrian Erimescu, CEO al Imobiliare.ro, a spus că progamul Prima Casă ”și-a jucat rolul în piață”. ”Acum băncile au oferte extrem de apropiate de Prima Casă, cu excepția avansului, însă o familie care nu are capacitatea să plătească un avans de 15% poate că nu încă pregătită să cumpere.”

Și, pentru că trăim în epoca tehnologiei, Elisabeta Moraru, country manager Google România, a prezentat audienței o serie de date interesante legate de căutările privitoate la programul guvernamental. Astfel,  vârful absolut al căutărilor a fost înregistrat în iunie 2009, cu ocazia lansării programului. Un alt vârf a fost înregistrat ăn septembrie 2016, când a fost anunțată reluarea finanțărilor prin Prima Casă, după o perioadă de câteva luni de incertitudine. Totuși, programul guvernamental este încă la mare căutare, potrivit Elisabetei Moraru. Astfel, volumul căutărilor pe Google după ”prima casă” este dublu față de cel după termenii ”credit casă”.