Evenimentele locale din seria ”Clubul Profesioniștilor în Imobiliare” intră în vacanța de vară și vor reveni în octombrie și noiembrie la București, Cluj și Iași.
Stațiunea Mamaia a fost gazda evenimentului din seria CPI dedicat profesioniștilor în imobiliare din Constanța. Aerul condiționat din sala Paris a hotelului Del Mar, unde au avut loc atât discuțiile sub sloganul ”Cum am devenit client-centric”, cât și workshop-urile din a doua zi a evenimentului, nu a fost nici pe departe singurul motiv pentru care brokerii și agenții imobiliari au ales să participe în număr mare la lucrări.
La fel ca în celelalte orașe în care au avut loc anul acesta evenimentele locale CPI (Timișoara și Brașov), sesiunea a debutat cu prezentarea, de către Radu Andrei, project manager, acționar și cofondator al Imobiliare.ro, rezultatelor preliminare ale unui studiu realizat de Imobiliare.ro în parteneriat cu compania de cercetare Unlock. Prezentarea a inclus detalii despre tipologiile comportamentale ale clienților din online, despre necesitățile și așteptările acestora de la consultanții în imobiliare și despre soluțiile la îndemână pentru a eficientiza interacțiunea online cu potențialii clienți.
Toate acestea au fost apoi dezbătute în cadrul panelului de discuții dedicat modului în care online-ul se/ne transformă, la care au participat, ca speakeri, Victor Pandele, broker imobiliar; Anca Pascu – conduce departamentul Corporate al Imobiliare.ro, relația cu dezvoltatorii – și Radu Andrei. Discuțiile au vizat și evoluțiile pieței rezidențiale constănțene, una atipică, influențată în mod semnificativ de faptul că orașul și stațiunile din zonă reprezintă o importantă destinație turistică. Achiziția de locuințe în scop investițional reprezintă unul dintre principalii factori de creștere ai segmentului rezidențial – Constanța a intrat în acest an în liga orașelor cu prețuri cerute de peste 1.000 de euro pe metru pătrat util, alături de București, Cluj și Timișoara – și pune presiune pe prețuri, întrucât cererea vizează, în proporție de 45%, segmentul nou.
După o pauză de jumătate de oră, Dan Țiganu, consultant de vânzări Premier Estate Management, anterior director al diviziei de asigurări de viaţă a Allianz Tiriac, a susținut training-ul ”Structura procesului de vânzare – un major dez/avantaj competitiv”, de care vor putea beneficia și participanții la următoarele evenimente din seria CPI, ce va continua în perioada octombrie-noiembrie la Cluj, Iași și București.