Dan Negulescu, APAIR: Într-o piață fără reglementări oficiale și standarde profesionale impuse, Codul Etic aduce normalitate în branșa agenților imobiliari

În țara noastră nu există, în momentul de față, reglementări oficiale, legi dedicate, standarde profesionale impuse sau o autoritate competentă care să supravegheze activitatea agenților imobiliari. Acestea sunt și motivele pentru care Dan Negulescu, membru fondator al Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România (APAIR) cu o experiență de 19 ani în domeniu, consideră că apartenența la o organizație de profil și aderarea și urmarea principiilor unui cod de conduită în activitatea de zi cu zi a celor din breaslă sunt imperative. 

„Apartenența la APAIR și respectarea întocmai a Codului Etic suplinește această lipsă și aduce normalitate în branșa noastră”, ne-a declarat Dan Negulescu.

El a mai adăugat că principiile pe care este fundamentat Codul Etic al asociației sunt respectul față de proprietate, față de consumatori și față de colegi, onestitatea, competența și integritatea profesională.

În plus, acesta are la bază peste 100 de ani de experiență în afacerile imobiliare și este urmat și de către membrii National Association of Realtors (NAR).

„Consider că acest Cod este instrumentul ideal de business, oferindu-ne ghidare documentată în rezolvarea oricăror situații de zi cu zi în activitatea noastră, atât în relația de reprezentare a vânzătorilor sau a cumpărătorilor, cât și în cooperarea eficientă și corectă între agențiile imobiliare, în beneficiul clienților”, ne-a mai spus membrul fondator al APAIR.

Acesta aduce în discuție și „regula de aur” după care a reușit să se ghideze în toate situațiile dificile întâlnite pe parcursul carierei sale – „Fă pentru ceilelți ceea ce tu ai vrea ca ceilalți să facă pentru tine”.

Dan Negulescu va susține un Curs de Cod Etic și Inițiere Realtor pe data de 19 iunie, în București. Cursul se adresează atât membrilor asociației, cât și altor persoane interesate să afle mai multe informații despre viziunea și apartenența la comunitatea APAIR, despre reprezentarea exclusivă și despre utilizarea MLS. Participanții vor primi, de asemenea, instrucțiuni de folosire pentru brandul Realtor.

Totodată, membrii APAIR vor susține, în cadrul cursului, examenul de Cod Etic.

Participarea la curs este gratuită, dar condiționată de înregistrare. Persoanele interesate se pot înregistra AICI.

Citește și: Ce poți învăța în cadrul cursului gratuit de Cod Etic și Inițiere Realtor organizat de APAIR

Jurnalist cu 12 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])