Ai primit un lead din mediul online? Atunci trebuie să încerci să contactezi persoana respectivă în primele cinci minute, altfel poți pierde leadul în fața altui agent mai rapid, este de părere o specialistă americană.
„Dacă nu răspunzi în primele cinci minute unui lead online, fii sigur că o va face următorul agent imobiliar. Tocmai ai pierdut leadul”, spune Alexa Sanchez, Realtor în cadrul agenției ERA One Source Realty din Statele Unite ale Americii. Aceasta detaliază, pentru Realtor.com, și propriul proces de follow-up în cazul unei oportunități de acest fel.
Într-un interval de doar cinci minute de la obținerea leadului, Sanchez trimite întâi un mesaj persoanei respective pentru a afla dacă aceasta este sau nu disponibilă să discute chiar atunci despre nevoia sa imobiliară la telefon.
„În mai bine de 50% din cazuri, oamenii îmi răspund: <sunt disponibil la 4.30>, <sunt disponibil la 2>. Dacă sunt și eu disponibilă la acea oră, atunci este perfect, îi sun”, explică agentul imobiliar american.
În cazul în care nu poate să vorbească la telefon la ora dorită de posibilul client, atunci îi sugerează o altă oră și încearcă să ajungă la un compromis cu acesta.
Dacă nu reușește să ia legătura cu o persoană în primele cinci minute, la telefon sau prin mesaje, atunci încearcă să facă follow-up printr-un e-mail în acea seară. În cazul în care nu primește un răspuns, în ziua următoare încearcă încă o dată să sune, iar după două zile trimite un SMS. În a treia zi trimite un nou e-mail.
„Voi continua acest proces pentru aproximativ o săptămână și jumătate”, a mai explicat Sanchez.
Strategia se derulează pe o durată mai lungă de timp, dar cu mai puțină implicare din partea sa, prin mesaje transmise la un interval de timp predefinit.
Unii dintre clienții care prețuiesc cel mai mult obținerea unui răspuns rapid din partea agentului imobiliar pe care îl contactează sunt tinerii din generația Millennials. Ei sunt mereu conectați la mediul online și își doresc să lucreze cu profesioniști cu bune abilități de comunicare. Află ce strategii poți aplica pentru a avea o bună interacțiune cu aceștia.
Citește și: Cum ajungi de la simplu agent imobiliar la expert în piața locală în ochii clienților tăi