TopHotel Tourism & Leisure Investment Conference, cel mai important eveniment dedicat industriei hoteliere, de turism și ospitalitate din România, va fi organizat în perioada 24-25 mai la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Acesta va cuprinde atât sesiuni de conferință și dezbateri interactive, cât și traininguri și o gală care va premia excelența în domeniu.
Peste 40 de speakeri internaționali și locali, specialiști și manageri ai celor mai mari branduri hoteliere internaționale prezente în țara noastră se vor reuni în cadrul TopHotel Tourism & Leisure Investment Conference, vor analiza cele mai importante schimbări din domeniu și vor identifica provocările și oportunitățile de business din această industrie.
Printre invitați se numără Wolfgang Pagl – Directorul de Marketing Management al Expedia Inc. pentru Europa de Est care are o experiență de 19 ani în turism, operațiuni hoteliere, business development și distribuție online, Takuya Aoyama – Vice Președinte de Achiziții si Dezvoltare în cadrul Hyatt International responsabil de extinderea portofoliului de branduri Hyatt pe piețele din Rusia, Europa Centrală și de Est, Paul Rosenberg – cel care se ocupă de dezvoltarea tuturor brandurilor Marriott International din Europa și Emeline Sykora-Wintrebert – Managerul de Dezvoltare pentru regiunea de Sud-Est a Europei pentru Grupul Hotelier Orbis. Lista completă a speakerilor care vor participa la TopHotel Tourism & Leisure Investment Conference poate fi consultată pe site-ul evenimentului.
Pe 24 mai, va fi organizată conferința TopHotel în cadrul căreia speakerii vor aborda subiecte precum implementarea celor mai noi tehnologii în industrie, managementul destinațiilor pentru locații cu potențial turistic ridicat din țara noastră și aducerea hotelurilor la noile standarde.
Tot în prima zi a evenimentului vor fi decernate și premiile excelenței în industria hotelieră, a turismului și a ospitalității din România, în cadrul Galei TopHotel Awards.
În cea de-a doua zi, Dr. Ray F. Iunius – Director Business Development Lausanne Hospitality Consulting, va susține un seminar pe tema „Creating Experience in Hospitality”. Participanții vor afla astfel mai multe despre metodele pe care le pot folosi în vederea fidelizării clienților. Programul complet poate fi consultat AICI, iar înscrierea participanților poate fi făcută AICI.
Imobiliare.ro este partener media al evenimentului TopHotel Tourism & Leisure Investment Conference.