Light Dark

Tinerii din țara noastră cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, membri ai așa-numitei Generații Z, sunt foarte încrezători în abilitățile lor de a-și gestiona finanțele personale și se gândesc din timp la perspectiva de a-și cumpăra o locuință doar a lor.

Astfel, 13% dintre ei au deja la această vârstă o ipotecă, iar 26% iau în considerare accesarea unui credit ipotecar în următorul an.

Mai bine de jumătate dintre membrii Generației Z din România susțin că au o situație financiară mai bună față de cea a părinților lor, dar doar 30% spun că aceasta s-a îmbunătățit în ultimul an.

Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani privesc, de asemenea, cu optimism viitorul, potrivit unui studiu Ipsos MORI, realizat la comanda International Personal Finance, grupul britanic ce operează pe piața locală Provident Financial România, citat de Forbes.ro. Astfel, 7 din 10 sunt de părere că în următoarele 12 luni situația lor financiară se va îmbunătăți.

Interesant de menționat este și faptul că aproape 80% dintre membrii Generației Z spun că sunt încrezători în propria capacitate de a-și gestiona finanțele personale, iar 63% recunosc că au beneficiat de educație formală și de traininguri care să îi ajute în acest sens.

Citește și: Cum arată și unde sunt poziționate locuințele ideale pentru Millennials, membrii noii generații de cumpărători din piață

Citește și: „Cheia succesului” pentru agenții imobiliari. Social media, realitate virtuală și inteligență artificială: cum evoluează piața imobiliară și ce ne rezervă viitorul?

Citește și: Cum câștigi membrii generației Millennials de partea ta din poziția de agent imobiliar? Sfaturile unui expert american