Sectorul construcțiilor se va afla printre cele care vor genera unele dintre cele mai mari cifre de afaceri anul acesta, potrivit estimărilor oamenilor de afaceri chestionați pentru realizarea barometrului KeysFin Business Focus 2019.
Comerțul, industria prelucrătoare, transporturile și agricultura se află și ele în top, alături de construcții, și se preconizează că vor genera cele mai mari cifre de afaceri.
„Din punct de vedere al riscului de afaceri, 59% dintre respondenți estimează că în prim-plan se va afla comerțul, 49% văd un risc semnificativ în construcții, 47% în imobiliare, iar 25% în industria prelucrătoare. La polul opus se vor afla business-urile din sănătate și educație”, se menționează în raport.
„Într-o economie slab capitalizată, comerțul va continua să genereze cele mai multe insolvențe și falimente, pe fondul accentuării blocajului financiar. Sectorul construcțiilor se anunță a fi, totodată, un domeniu sensibil, perspectivele unei încetiniri a cererii în sectorul imobiliar, pe fondul limitării accesului la creditare urmând să genereze un posibil puseu negativ. Pe ansamblul economiei riscurile se vor accentua, astfel că utilizarea serviciilor de business information și credit risc management, cele care îți spun concret cu cine faci afaceri și ce riscuri comportă businessul trebuie să fie în prim-plan”, au declarat experții.
Afacerile cu cel mai mare potențial în 2019 sunt, potrivit barometrului, cele din IT&C, din sectorul sănătății, divertisment și cultură. Și în 2018 acestea au generat rate de câștig raportate la investiții de peste 30%.
Citește și: Cum vor evolua până în februarie prețurile lucrărilor de construcții