350 de profesioniști în imobiliare au participat la primele trei întâlniri din seria #CPIRegional2019. Calendarul următoarelor evenimente

2019 are o semnificație deosebită pentru noi. Sărbătorim 10 ani de la primul eveniment marca CPI dedicat sprijinirii breslei imobiliare cu informații de calitate, noutăți și soluții pentru îmbunătățirea performanțelor în afaceri, dar și facilitării conexiunilor între profesioniștii care activează în acest domeniu, fie ei agenți imobiliari sau dezvoltatori. Am ales să marcăm acest moment alături de voi și ne-am bucurat să vă avem alături la conferința CPI Național din luna martie pentru a celebra așa cum se cuvine frumoasa comunitate pe care am reușit să o construim în tot acest timp. Dar nu ne-am oprit aici. Așa cum v-am obișnuit, am pornit într-un turneu prin principalele orașe ale țării cu seria CPI Regional 2019, iar până acum am făcut deja trei opriri. În total, 350 de jucători activi pe piața de real estate s-au reunit la aceste întâlniri.

Am dat startul seriei CPI Regional 2019, pe 21 mai, la Brașov. Circa 120 de agenți imobiliari și reprezentanți ai dezvoltatorilor activi pe plan local au fost prezenți la acest eveniment. Am introdus, în premieră, un nou concept la CPI Brașov, pe care l-am numit World Cafe, pentru a ne asigura că anul acesta componenta aplicată a acestor întâlniri este mai accentuată ca niciodată. Sesiunea, dedicată agențiilor, a fost privită cu entuziasm de participanți încă din primul moment și nu am ezitat să o integrăm complet în agenda tuturor evenimentelor CPI din acest an.

Au urmat și alte surprize, dar și un panel de dezbateri dedicali lidelor locali, moderat de Adrian Erimescu (CEO Imobiliare.ro), la care au luat parte Răzvan Calița (Coldwell Banker Alpin), Cristina Țîrea (Maurer Imobiliare Brașov), Alexandru Muntean (iAdvise Brașov), Romina Dovleac (Wallberg Brașov) și Mihai Banu (MBM House).

O analiză a pieței rezidențiale a fost prezentată, totodată, de Dorel Niță, Head of Data&Research Imobiliare.ro și coordonatorul platformei de real estate intelligence Analize Imobiliare. Participanții la CPI Regional 2019 s-au întâlnit cu el și la edițiile din Sibiu și de la Timișoara. Niță va fi prezent inclusiv la cele patru evenimente pe care le pregătim în toamna acestui an pentru a le oferi jucătorilor din real estate cele mai relevante date asupra evoluției pieței.

#CPIBrașov2019: Rolul consultantului va fi unul major în imobiliare – el va contura, practic, această piață

#CPIBrașov2019: „Pulsul” pieței rezidențiale brașovene

#CPIBrașov2019: Cristina Țîrea, Maurer Imobiliare – Apetitul pentru achiziții în scop investițional a crescut, pe fondul dezvoltării turismului

Caravana CPI a făcut un al doilea popas pe 22 mai, de această dată la Sibiu. A fost pentru prima oară când am organizat aici o astfel de întâlnire și putem spune că aceasta a fost încununată cu succes. Aproape 80 de agenți imobiliari și de dezvoltatori au luat parte la evenimentul care le-a oferit oportunitatea de a pune bazele unor noi conexiuni de business, dar și posibilitatea de a discuta alături de colegii din breaslă despre cele mai fierbinți subiecte din domeniu.

cpi sibiu 2019

Mai mult, aceștia au avut ocazia de a participa la o sesiune dedicată time managementului în cadrul căreia au primit de la trainerul Remus Bălan detalii despre cele mai eficiente metode pe care le pot implementa pentru a-și gestiona cât mai bine resursele de timp.

Bălan, specialist care timp de 20 de ani a lucrat în corporații românești și internaționale unde a realizat performanță operațională în vânzări și managementul echipelor de vânzări, trade marketing și account management, iar din 2012 s-a dedicat educației nonformale, ne-a fost alături și la evenimentele din Brașov și Timișoara și va fi prezent inclusiv la întâlnirile CPI din toamnă.

Valeria Jitianu (Product Manager Agenții Imobiliare.ro), Sebastian Ungureanu (Product Manager Developers Imobiliare.ro) și Radu Andrei (Managing Partner Imobiliare.ro) au susținut sesiunea World Cafe și i-au provocat pe participanți la discuții. S-a vorbit, printre altele, despre serviciile pe care o agenție ar trebui să le ofere și a fost construit portretul agentului #SuperHero.

Și dezvoltatorii imobiliari prezenți la CPI Sibiu 2019 s-au întâlnit cu Sebastian Ungureanu, de această dată discuțiile axându-se pe tema „Cum faci performanță în mediul online?”. Agenda dezvoltatorilor a fost completată cu o întâlnire cu Andreea Popa, Directorul de vânzări al platformei Analize Imobiliare, care colaborează cu unii dintre cei mai importanți jucători din real estate – agenții, dezvoltatori, evaluatori, dar și cu instituții financiare, și pune la dispoziția lor date și rapoarte pentru analiza pieței imobiliare și evaluarea proprietăților.

La panelul de dezbateri au participat, alături de Adrian Erimescu, Lucian Oană (Taboo Imobiliare), Daniel Natanail (Group TKI), Caius Giurgiu (S.m.art Proiect), Nicolae Ciupar (Upper Class) și Dorel Niță (Analize Imobiliare).

#CPISibiu2019: Despre relația agent-client într-o piață în stabilizare – „oamenii cumpără dacă au încredere”

#CPISibiu2019: Profilul cumpărătorului de locuință sibian – „preferă să facă o investiție puțin mai mare, dar să aibă o garanție de viitor”

Următoarea oprire în turneul CPI Regional 2019 s-a făcut pe 12 iunie la Timișoara. Au dat curs invitației noastre la CPI Timișoara 156 de profesioniști în imobiliare. Gazda evenimentului a fost, la fel ca la Brașov și Sibiu, Călin Iepure, CEO-ul celei mai cunoscute organizații de Business Networking din țara noastră bizz.club și co-autorul volumului „Jocul vânzării”.

calin iepure timisoara

Agenții imobiliari au învățat cum să își gestioneze timpul cât mai eficient pentru a-și atinge adevăratul potențial în carieră, dar și pentru a obține un echilibru între viața profesională și ce personală, iar apoi au fost provocați la un concurs de trainerul Remus Bălan.

Nu au lipsit nici de această dată sfaturile echipei Imobiliare.ro pentru utilizarea la maximum a noilor pachete de servicii și nici cele două întâlniri dedicate exclusiv dezvoltatorilor în cadrul cărora s-a făcut o comparație între beneficiile anunțurilor cu plata la succes și cele cu plata la lead și au fost aduse în atenția lor modalitățile prin care datele corect analizate pot facilita luarea celor mai bune decizii de business.

Dacă îți dorești să afli mai multe detalii despre noile pachete de servicii și despre beneficiile pe care le poți obține pe baza acestora până la întâlnirea din orașul tău, îți recomandăm să accesezi acest link: http://bit.ly/ServiciiAgentii

Poți afla informații despre noile funcționalități propuse de Imobiliare.ro pentru îmbunătățirea performanțelor jucătorilor de pe piața de profil accesând aici site-ul dedicat acestora: http://bit.ly/CresteAfacerea

Atât agenții, cât și dezvoltatorii au avut, de asemenea, oportunitatea de a afla de la Dorel Niță ce mai spun datele statistice despre piața imobiliară pe care activează și de a lua parte la panelul de discuții la care au participat lideri locali din real estate.

Printre speakerii care au urcat pe scena CPI Timișoara2019 s-au regăsit Simona Șchiopotă (Hitch&Mosher), Eugen Encuțescu (Eugene Estate), Sorin Horotan (RE/MAX Corso), Toni Ehling (XCity Towers) și Călin Centea (ISHO). O perspectivă interesantă asupra pieței imobiliare a venit în cadrul discuțiilor din partea Alinei Iozsa, partener al biroului de avocatură Hațegan Attorneys.

#CPITimișoara2019: Din resurse proprii, cu cash sau credit? Cum se achită proprietățile rezidențiale tranzacționate pe piața locală

#CPITimișoara2019: Echipă de vânzări internă pentru dezvoltator vs colaborare cu o agenție imobiliară. „Vinzi când viziunea ta rezonează cu clientul final”

#CPITimișoara2019: Creștere anuală a prețurilor de 5,1% pe plan local. Ce se întâmplă cu cererea și cu numărul tranzacțiilor?

#CPITimișoara2019: Trei chei în time management pentru ca tu să îți atingi adevăratul potențial

Le mulțumim profesioniștilor în imobiliare care au participat la cele trei evenimente CPI Regional 2019 pe care le-am organizat pe parcursul lunilor mai și iunie și extindem o nouă invitație tuturor celor interesați să afle adevărata evoluție a pieței, să dezbată cum ar trebui să arate sectorul imobiliar în viitor și să se conecteze cu noi colegi de breaslă la cele patru întâlniri pe care le pregătim din toamnă.

Următoarea oprire notată în calendarul CPI se va face la Constanța, pe 18 septembrie.

De la malul Mării Negre ne îndreptăm spre Capitală. Evenimentul CPI București 2019 va avea loc pe 1 octombrie.

Tot în luna octombrie, pe 15, vom face un popas în Cluj-Napoca.

Ultimul eveniment CPI al acestui an va fi organizat în Iași, pe 5 noiembrie.

Lista speakerilor invitați să ia parte la aceste întâlniri va fi actualizată pas cu pas și va putea fi consultată direct pe site-ul CPI Regional 2019: http://bit.ly/CPIREGIONAL2019

Cele mai noi anunțuri referitoare la evenimentele CPI, dar și principalele declarații ale speakerilor care au urcat până acum pe scena CPI Regional și CPI Național pot fi găsite aici: http://bit.ly/ArticoleCPI

Ne găsești și pe Facebook și pe YouTube. Cu un „like” sau „subscribe” rămâi mereu conectat la cele mai importante informații din breasla imobiliară.

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])