Clubul Profesioniștilor în Imobiliare aniversează, în 2019, 10 ani de evenimente dedicate breslei de real estate din România. Cu această ocazie, pregătim și o ediție specială a Galei Profesioniștilor în Imobiliare, în cadrul căreia ne dorim să începem o nouă tradiție. Vrem să îl premiem pe acel manager de agenție sau dezvoltator, cu cel puțin un deceniu de activitate, care și-a lăsat de-a lungul carierei amprenta asupra evoluției domeniului imobiliar.
La ediția din acest an a Galei Profesioniștilor în Imobiliare vom decerna, ca parte a categoriei „Oameni în imobiliare„, premiul pentru „Contribuție continuă în lumea imobiliarelor„.
Experiența câștigătorului merge mână în mână cu dezvoltarea acestui sector în România. Nu doar rezultatele obținute îl recomandă pentru obținerea acestui trofeu, ci și puternica influență pe care o are asupra celor din jurul său, fiind considerat un mentor în industrie. În plus, are la activ cel puțin 10 ani de experiență în real estate.
Dacă îți recunoști parcursul profesional citind rândurile de mai sus, atunci nu ezita să aplici pentru a câștiga trofeul. Înscrierea candidaturii poate fi făcută AICI.
Nu uita, mai ai doar câteva ore la dispoziție. Luni, la ora 21:00, termenul pentru depunerea candidaturilor va ajunge la final.
Câștigătorul premiul pentru „Contribuție continuă în lumea imobiliarelor„, dar și cei ai celorlalte patru trofee aferente categoriei „Oameni în imobiliare„, respectiv „Antreprenorul anului în imobiliare„, „Agentul imobiliar al anului„, „Agentul anului, nou intrat pe piața imobiliară” și „Agentul de reprezentare al anului„, vor fi nominalizați de către un juriu format din 12 membri.
- Anca Pascu – Head of Sales Imobiliare.ro
- Daniel Crainic – CMO Imobiliare.ro
- Sebastian Ungureanu – Product Manager Developers Imobiliare.ro
- Simona Șchiopotă – Managing Partner Hitch&Mosher
- Ciprian Iovu – Manager Inter Imobiliare
- Oana Simionescu – Ordinul Arhitecților din România
- Andreea Parti – Broker/Owner RE/MAX Choice
- Igor Postovanu – Președintele Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România
- Valeria Jitianu – Product Manager Agenții Imobiliare.ro
- Radu Andrei – Managing Partner Imobiliare.ro
- Călin Centea – Director Vânzări ISHO
- Călin Iepure – CEO bizz.club
Te așteptăm pe 22 martie, de la ora 19:30, la Hotelul Athenee Palace Hilton din București. Află aici cum îți poți rezerva un loc la Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2019.