A venit momentul ca dezvoltatorii imobiliari să se concentreze nu doar asupra ansamblurilor rezidențiale pe care le construiesc și a terenurilor aferente acestora, ci și pe felul în care se integrează acestea la nivelul întregului cartier și cum îl pot îmbunătăți pornind de la identificarea nevoilor locuitorilor, este de părere Liliana Țene, Marketing Manager al Coresi Avantgarden, unul dintre cele mai importante proiecte rezidențiale noi din Brașov.
„Pornind de la identificarea nevoilor reale ale societății și activitatea noastră evoluează de la simpla dezvoltare imobiliară la urbanism societal, ceea ce înseamnă, pur și simplu, să faci un zoom out pe hartă și să privești nu doar terenul alocat complexului, ci întreg cartierul sau poate chiar o parte din oraș”, ne-a declarat Liliana Țene.
„Piața imobiliară are nevoie de un suflu nou și de o viziune mai largă, dincolo de interesul propriu. Urbanizarea inteligentă, în parteneriat cu administrația locală, reprezintă oportunitatea de a crea spații mixte care dau sens comunității căreia se adresează și creează coeziune la nivel de cartier sau de oraș”, a mai adăugat aceasta.
Țene a dat în acest sens exemplul dezvoltatorului Coresi Avantgarden, ansamblu parte a unui proiect de regenerare a fostei platforme Tractorul care va cuprinde la final 3.000 de locuințe. În vederea realizării unei rețele de drumuri, care să servească atât cartierul, cât și orașul ca întreg, au fost cedate municipalității peste 10 hectare de teren.
„Majoritatea dezvoltărilor rezidențiale urbane va trebui, implicit, de acum încolo, să includă și proiecte de infrastructură pentru a reprezenta un etalon pentru ceilalți și pentru o dezvoltare sustenabilă”, a mai menționat Marketing Managerul Coresi Avantgarden.
„Toate aceste investiții se reflectă și în vânzări, iar premisele pentru creșterea numărului de tranzacții cu aproximativ 20% față de anul precedent se întrevăd deja”, a adăugat Liliana Țene, unul dintre speakerii prezenți, pe 16 octombrie, la evenimentul CPI Brașov.
Exemple de dezvoltatori care au adoptat deja această viziune pot fi găsite și în alte orașe mari ale țării. În Timișoara, Mulberry Development, dezvoltatorul cartierului ISHO controlat de omul de afaceri Ovidiu Șandor, a demarat lucrările de construcții pentru una dintre cele mai înalte parcări supraetajate din țară. Aceasta va avea 9 etaje și va dispune de 700 de locuri ce vor putea fi folosite atât de către angajații clădirii de birouri din cadrul proiectului multifuncțional ISHO, cât și de orice alt șofer care va avea nevoie de acces în zona centrală a orașului.
Astfel, odată cu finalizarea lucrărilor la noua parcare supraetajată se va observa o îmbunătățire a condițiilor de trafic din zona Take Ionescu-Punctele Cardinale.
În plus, dezvoltatorul a donat autorităților locale și proiectul și studiul de fezabilitate pentru Inelul II de circulație al Timișoarei – de la trecerea de cale ferată aflată la intersecția străzilor Aristide Demetriade și Enric Baader până pe malul sudic al râului Bega.
Conform proiectului, Inelul II ar urma să aibă 4 benzi de circulație. Accesta include și un nou bulevard care va traversa cartierul ISHO, dar și construcția unui pod peste Bega și a unei pasarele pietonale. Proiectul are o valoare estimată la 2,2 milioane de euro. Construcția va fi realizată de Primărie.
Un alt exemplu vine din Capitală unde dezvoltatorul One United Properties, care dezvoltă proiectul One Floreasca City pe terenul fostei fabrici Automatica, a anunțat anul acesta că va aloca 1 milion de euro pentru investiții în infrastructură și că a donat 1.000 de mp de teren către autorități.