Light Dark

Anul 2019 dispune de toate premisele necesare pentru a stabili un nou record în numărul de locuințe finalizate, nu doar la nivel național, ci și în județul Cluj, spune Dorel Niță, Head of Research Imobiliare.ro și coordonatorul platformei de real estate intelligence Analize Imobiliare.

panel cpi cluj 2019

“Piața crește susținut din 2014. În 2018 am atins pragul din 2009 de proprietăți finalizate la nivel național, aproximativ 60.000. Semestrul I din 2019 a arătat chiar mai bine ca prima jumătate din 2018”, a declarat Niță, în cadrul evenimentului CPI Cluj 2019, cea mai mare întâlnire a anului pentru breasla imobiliară din județul Cluj.

“Sunt toate premisele ca anul 2019 să fie un an foarte bun în privința livrărilor de locuințe”, a mai spus el.

Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), în 2018 au fost date în folosință 59.725 de locuințe, număr în creștere cu peste 6.400 față de cel înregistrat în 2017. Cele mai multe dintre acestea au fost finalizate în București-Ilfov, mai exact 11.272, Nord-Vestul țării urmând îndeaproape această regiune. Astfel, au fost livrate în județele Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj 11.074 locuințe.

locuinte finalizate cluj

Doar în Municipiul Cluj au fost finalizate 4.169 de locuințe, iar în restul județului peste 3.000. Cele mai multe locuințe noi au fost livrate, în afara municipiului, în Florești.

Trendul ascendent s-a menținut în prima jumătate a lui 2019, așa cum arată datele statistice. Astfel, în intervalul ianuarie-iunie au fost finalizate cu mai bine de 4.000 de locuințe în plus față de perioada similară a lui 2018, depășindu-se pragul de 27.000.

Și de această dată, regiunea București-Ilfov a ocupat primul loc în clasamentul național fiind urmată de cea de Nord-Vest la o diferență de mai puțin de 800 de locuințe.

În intervalul iulie-septembrie 2019, în Cluj-Napoca existau 33 de proiecte noi la vânzare, cu peste 20 de unități, conform datelor centralizate de Analize Imobiliare. Cele mai multe dintre ele se aflau în diferite faze de construcție. Alte cinci proiecte erau anunțate, dar nedemarate, aflându-se în faza de autorizare sau în așteptarea certificatului urbanistic.

În total, proiectele noi ar urma să aducă pe piața locală 1.100 unități, mai multe față de cele înregistrate în perioada similară din 2018. Alte 400 de apartamente la vânzare erau disponibile în proiectele rezidențiale din Florești.

Analiza completă a pieței rezidențiale din Cluj poate fi DESCĂRCATĂ GRATUIT AICI.

Circa 230 de profesioniști în imobiliare – agenți, dezvoltatori și investitori, au luat parte la evenimentul CPI Cluj 2019. Caravana CPI Regional face un ultim popas anul acesta la Iași. Ne vedem pe 5 noiembrie la Palas Congress Hall. Detalii despre agenda evenimentului și speakerii invitați vor putea fi consultate, în următoarea perioadă, AICI.

În 2019 sărbătorim 10 ani de evenimente marca CPI, prin intermediul cărora venim în sprijinul comunității cu informații de calitate, soluții, oportunități de networking, noutăți și încercăm să le oferim participanților toate instrumentele necesare creșterii business-urilor lor în real estate, dar și dezvoltării lor personale.

Anul trecut, 1.000 de profesioniști în real estate au participat la întâlnirile organizate de noi în șase dintre principalele orașe ale țării – Timișoara, București, Constanța, Brașov, Iași și Cluj-Napoca.

#CPICluj2019: Astronaut, doctor, IT-st? Nu, când mă fac mare, eu vreau să fiu agent imobiliar!

#CPIConstanța2019: Prima Casă, cu un pas mai aproape de a deveni oficial O familie, O casă. Mai este relevant programul?

#CPITimișoara2019: Cum s-a schimbat noțiunea de upgrade imobiliar în ultimii 10 ani? Călin Centea: Pleacă de la case de 300 mp la apartamente de 60. Fac upgrade la stilul de viață

#CPISibiu2019: Profilul cumpărătorului de locuință sibian – „preferă să facă o investiție puțin mai mare, dar să aibă o garanție de viitor”