#CPIConstanța2019: Prima Casă, cu un pas mai aproape de a deveni oficial O familie, O casă. Mai este relevant programul?

Prima Casă se află de săptămâna aceasta cu un pas mai aproape de a se transforma în mult discutatul proiect O familie, O casă, după ce modificările propuse au trecut de Senat. Principalele schimbări dorite, care au și capacitatea de a-i oferi programului un puternic caracter social, sunt limitarea veniturilor beneficiarilor la 4.500 de lei net pe lună, individual sau împreună cu soțul sau soția, respectiv la 7.000 de lei pe lună pentru familiile cu cel puțin un copil și introducerea unui preț maxim pentru locuințele eligibile de 70.000 de euro. Aflăm cât de relevant va mai fi în aceste condiții viitorul program O familie, O casă pentru piață și pentru românii aflați în căutarea unei locuințe de la speakerii panelului de dezbateri organizat cu ocazia evenimentului CPI Constanța 2019.

panel discutii cpi constanta 2019

„Prima Casă se adresează tinerilor, dar dacă ei stau să își planifice cât mai bine viitorul nu vor apela la acest program”, a declarat Cosmin Began, mangerul Grup Proprietăți Perfecte, la CPI Constanța 2019.

„În bugetul acesta de 70.000 de euro nu îți poți cumpăra o casă pentru o familie. Tânăr fiind, în cuplu, te gândești că vei avea un copil sau doi și că o să te legi la cap pe viață cu acest credit. Te va bloca”, a mai adăugat el menționând, totodată, că programul devine „un steguleț arătat în ideea – uite că facem ceva și pentru tineri”.

Managerul agenției constănțene a explicat, de asemenea, că în momentul în care Prima Casă se va transforma în noua inițiativă O familie, O casă programul va fi fi potrivit doar în unele zone din țară unde cu suma de 70.000 de euro ai posibilitatea de a achiziționa un apartament cu 3-4 camere.

Citește și: Ce își pot cumpăra românii prin programul O familie, o casă? Așa ar putea arăta viitorul dezvoltărilor rezidențiale

Citește și: Cum s-ar putea modifica programul Prima Casă? Teodorovici: „Ne-am gândit să ajutăm familiile tinere să își cumpere o locuință decentă”

„Cred că programul, cu datele acestea, începe să se nișeze destul de mult și să fie exclus practic din marile orașe. O să vedem dacă și consumatorii din orașele mari vor fi dispuși să facă rabat atât de semnificativ la suprafață și la locație pentru a se încadra în plafon”, a declarat și Răzvan Ionescu, directorul de marketing al Impact Developer&Contractor, dezvoltator activ de aproape 30 de ani, care are în construcție două proiecte în București și unul în Constanța.

Acesta atrage, totodată, atenția asupra nevoii de predictibilitate și spune că cei care construiesc ansambluri rezidențiale au nevoie să știe că un program va funcționa neschimbat măcar timp de 5 ani.

„Din păcate, în contextul actual, predictibilitatea este la nivel de an și atunci s-ar putea să vedem doar tranzacții care se potrivesc întâmplător cu programul”, a spus el în cadrul panelului de dezbateri de la CPI Constanța 2019, adăugând că în condițiile propuse O familie, O casă va mai putea fi accesat doar pentru proiectele dezvoltate în orașe mai mici din țară, pe locații cu terenuri cu prețuri mici, realizate pe baza unor soluții constructive ceva mai ieftine.

Cât despre dezvoltatorul pe care îl reprezintă, Ionescu spune că nu se pune problema ca pe viitor să se dacă rabat la calitate doar pentru ca locuințele construite să poată să se încadreze în plafonul de 70.000 de euro.

„Pentru noi, la acest moment, devine relativ irelevant programul în noile condiții”, a menționat directorul de marketing al companiei Impact Developer&Contractor.

Citește și: #CPIConstanța2019 – Criză? Scăderi masive ale prețurilor? Iată cum văd, de fapt, specialiștii evoluția pieței rezidențiale în 2019

Citește și: imoExpert – Viitorul programului Prima Casă. Răzvan Ionescu: Limitarea la 70.000 de euro elimină majoritarea proiectelor noi din marile orașe – VIDEO

Dorel Niță, Head of Research imobiliare.ro și coordonatorul proiectului Analize Imobiliare, prezent și el la CPI Constanța 2019, a ținut să menționeze că Prima Casă și-a îndeplinit cu mult timp în urmă scopul și că menținerea sa în vechii parametri nu mai era necesară.

„Prima Casă a apărut ca răspuns la criza imobiliară și a ajutat la revigorarea pieței, dar nu a fost niciodată un program social. Ce se încearcă acum este tocmai crearea unei program social, care există în alte țări”, a declarat Niță, adăugând că în opinia sa aceasta este o inițiativă de bun augur.

„Piața din România a ieșit din criză din 2015. Din punctul meu de vedere, el trebuia oprit. Piața a considerat, de asemenea, că programul nu mai are sens. S-au acordat din ce în ce mai puține credite”, a mai explicat el.

Niță este, totodată, de părere că în țara noastră ar fi necesară introducerea unui fond general de garantare și a adus în discuție nevoia de predictibilitate resimțită în rândul dezvoltatorilor.

Citește și: Numărul garanțiilor și promisiunilor de garantare Prima Casă, în scădere în prima jumătate a lui 2019

Citește și: Sârbu, SVN România: „Orice modificare adusă programului Prima Casă va influența piața rezidențială”

Citește și: Opinia unui dezvoltator din București despre modificările propuse la Prima Casă. Ar schimba acest aspect pentru a veni în ajutor familiilor care vor mai mult spațiu

CPI Constanța a fost al patrulea eveniment organizat în cadrul seriei CPI Regional 2019, după întâlnirile din Brașov, Sibiu și Timișoara care au reunit circa 350 de profesioniști, agenți imobiliari și dezvoltatori. Vom face la începutul lunii viitoare un nou popas la București, urmând să ne vedem apoi în Cluj-Napoca și la Iași.

  • București -1 octombrie
  • Cluj-Napoca – 15 octombrie
  • Iași – 5 noiembrie

În 2019 sărbătorim 10 ani de evenimente marca CPI, prin intermediul cărora venim în sprijinul comunității cu informații de calitate, soluții, oportunități de networking, noutăți și încercăm să le oferim participanților toate instrumentele necesare creșterii business-urilor lor în real estate, dar și dezvoltării lor personale.

Anul trecut, 1.000 de profesioniști în real estate au participat la întâlnirile organizate de noi în șase dintre principalele orașe ale țării – Timișoara, București, Constanța, Brașov, Iași și Cluj-Napoca.

#CPITimișoara2019: Echipă de vânzări internă pentru dezvoltator vs colaborare cu o agenție imobiliară. „Vinzi când viziunea ta rezonează cu clientul final”

#CPITimișoara2019: Trei elemente care și-au pus amprenta pe evoluția pieței imobiliare

#CPISibiu2019: Primul eveniment marca CPI organizat la Sibiu a reunit aproape 80 de profesioniști în imobiliare – FOTO+VIDEO

#CPISibiu2019: Profilul cumpărătorului de locuință sibian – „preferă să facă o investiție puțin mai mare, dar să aibă o garanție de viitor”

#CPIBrașov2019: Rolul consultantului va fi unul major în imobiliare – el va contura, practic, această piață

#CPIBrașov2019: Cristina Țîrea, Maurer Imobiliare – Apetitul pentru achiziții în scop investițional a crescut, pe fondul dezvoltării turismului

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])