Întrebarea de pe buzele tuturor românilor pare să fie, în 2019, <când vine criza imobiliară?>. Dar de ce le este, de fapt, teamă cumpărătorilor? Răspunsul vine de la Emilian Tarcan, Senior Consultant Vânzări în cadrul agenției ieșene Casa Albă.
„De ce le este frică de criză cumpărătorilor? Se gândesc – nu vreau să cumpăr ceva scump acum, poate mâine va fi ieftin. Asta este frica, dar nu va fi așa. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în trecut, vedem că a durat vreo 5 ani ca să ajungă (n.r. locuințele) la prețul acela. Trebuie să mai și trăim, nu să stăm toată viața să așteptăm cel mai bun preț”, a declarat Tarcan, care dispune de peste 22 de ani de experiență profesională în real estate, în cadrul evenimentului CPI Iași 2019, făcând referire la criza din 2008.
„Ei se așteaptă că mâine vine criza și poimâine avem un preț la jumătate și atunci vor cumpăra. Nu, cu siguranță nu se va întâmpla așa. Dacă unii dintre cei care cumpără își permit să aștepte atât de mult timp, ok”, a mai spus el.
Emilian Tarcan a ținut, totodată, să sublinieze faptul că, în opinia sa, și în cazul în care piața imobiliară ar urma să traverseze o perioadă mai dificilă, aceasta tot nu ar semăna cu cea din 2008 pentru că, în prezet, atât puterea de cumpărare, cât și condițiile de creditare sunt diferite.
La CPI Iași 2019, reprezentantul agenției imobiliare Casa Albă, activă de 18 ani, a luat parte la dezbaterile din panelul dedicat liderilor locali din real estate alături de Ciprian Iovu (manager Inter Imobiliare și vicepreședinte CEIR) și de Elena Rusu (Project Manager pentru proiectul Cataleya Residence). Discuțiile au fost moderate de CEO-ul Imobiliare.ro, Adrian Erimescu.
Ultimul eveniment din seria CPI Regional 2019 a reunit 150 de profesioniști din Iași – agenți, dezvoltatori și investitori. În total, peste 1.000 de persoane au participat la întâlnirile locale organizate pe parcursul anului în șapte mari orașe ale țării.
În 2019 aniversăm 10 ani de evenimente marca CPI, prin intermediul cărora ne propunem să venim în sprijinul comunității cu informații de calitate, soluții, oportunități de networking, noutăți și încercăm să le oferim participanților toate instrumentele necesare creșterii business-urilor lor în real estate, dar și dezvoltării lor personale.
#CPICluj2019: Un nou record în materie de locuințe finalizate anul acesta?
#CPITimișoara2019: Ne paște o nouă criză? Patru specialiști în imobiliare răspund