#CPINational2018 – Lista marilor câștigători ai Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2018

A treia ediție națională a Clubului Profesioniștilor în Imobiliare, cel mai mare eveniment dedicat comunității din real estate, a ajuns la final. În încheierea evenimentului a fost organizată Gala Profesioniștilor în Imobiliare care are ca obiectiv celebrarea celor mai bune rezultate din sectorul rezidențial al industriei imobiliare și susținerea creșterii vizibilității performanțelor bazate pe valori esențiale pentru o dezvoltare economică puternică pe termen lung. Găsiți, mai jos, lista câștigătorilor.

Premiile au fost acordate atât reprezentanților agențiilor imobiliare, cât și dezvoltatorilor cu rezultate deosebite pe parcursul anului 2017.

Fiecare membru al juriului a oferit o notă pentru a aprecia calitatea îndeplinirii fiecărui criteriu de eligibilitate. Câștigătorii pentru fiecare categorie au fost desemnați prin însumarea notelor primite din partea membrilor juriului.

Lista câștigătorilor Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2018

Cea mai puternică agenție la nivel local – recunoaște meritele și promovează agențiile imobiliare care s-au remarcat în orașul în care își desfășoarară activitatea prin rezultate excepționale în anul 2017.

Cea mai puternică agenție din București – Sud Rezidențial

Cea mai puternică agenție din Brașov – Coldwell Banker Alpin

Cea mai puternică agenție din Cluj – Blitz Imobiliare

Cea mai puternică agenție din Constanța – Actual Real Estate

Cea mai puternică agenție din Iași – Inter Imobiliare

Cea mai puternică agenție din Timișoara – Eugene Estate

Cel mai puternic brand local –recunoaște meritele agențiilor care și-au construit un nume recunoscut în comunitatea locală prin promovarea brandului și serviciilor agenției prin campanii de promovare inteligente și în același timp generatoare de rezultate.

Cel mai puternic brand din București – SudRezidențial.ro

Cel mai puternic brand din Brașov – iAdvise

Cel mai puternic brand din Cluj – Blitz

Cel mai puternic brand din Iași – Fidelia Casa

Cel mai puternic brand în Timișoara – Hitch&Mosher

Cel mai puternic brand din România 2018 – dedicat agenției care și-a construit un renume național, impunându-se ca brand recunoscut și apreciat în România – RE/MAX

Cea mai puternică prezență online – Blitz

Investiție continuă în profesionalism – Blitz

Premiul pentru eficiență în online – Taboo Imobiliare

Etică și profesionalism – APAIR

Antreprenorul anului în Imobiliare – Răzvan Cuc, RE/MAX

Cea mai spectaculoasă creștere – The Concept

Cea mai puternică echipă de vânzări – Premier Estate Management

Cel mai puternic impact în comunitate – ISHO

Cel mai bun concept nou – Westfield

Inovație în imobiliare – Cartierul Solar

Cel mai puternic brand în rezidențial – Cosmopolis

Cea mai buna strategie de marketing – Eden Capital

Proiectul Premium High al anului – Aviației Park

Investiție continuă în piețele locale – Alber Holding

Tranzacția anului – Banca Transilvania

Investiția anului în rezidențial – AFI City

Premiul pentru ascensiune accelerată în Cluj – Napoca Imobiliare

Strategie de business – Bruce Snead, CEO Maurer Imobiliare

Mai multe detalii despre cele mai importante subiecte discutate în cadrul ediției naționale a Clubului Profesioniștilor în Imobiliare și despre cum s-a desfășurat evenimentul din acest an pot fi găsite aici:

Cum s-a desfășurat prima zi a Clubului Profesioniștilor în Imobiliare, cel mai mare eveniment dedicat comunității din real estate

Cererea de locuințe se va menține la un nivel ridicat în următorii ani

Tranzacția care i-a schimbat modul în care își privea jobul. Paul Maluczan, Blitz Imobiliare: „Noi, consilierii imobiliari, schimbăm destine”

Bogdan Comănescu: „Meseria de vânzător este una foarte exactă, ca stomatologia sau arhitectura”. Ce este avantajul competitiv și cum îl pierzi

Care este diferența dintre nevoie, dorință și cerere? Răspunsul unui specialist cu peste 25 de ani de experiență în marketing și vânzări

Jurnalist cu 12 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])