Piața imobiliară se află într-un punct foarte bun, în prezent, iar criza vehiculată în ultimul timp este doar un mod prin care mass-media a ajuns să sperie clienții, este de părere Andreea Parti, Broker/Owner RE/MAX Choice, birou deschis la Timișoara ca parte a rețelei RE/MAX România.
„Suntem pe o creștere, în momentul de față, iar eu ca agent, nu doar ca broker owner, pot spune că ce se preconizează a fi o criză nu este altceva decât o sperietură a mass-mediei către clienți ca să își țină deocamdată banii în buzunare. Aceasta este părerea mea, din experiența pe care o am în piață”, a declarat Andreea Parti în cadrul evenimentului CPI Național 2019.
„Oamenii au bani, dar le e frică să îi scoată (n.r. din buzunar). Toată lumea zice că vine criza și că vor scădea prețurile. Cumva, este indusă un fel de criză”, a mai adăugat ea, menționând, totodată, că datele RE/MAX arată că, în prezent, investițiile în România sunt unele dintre cele mai bune din Europa, inclusiv pe segmentul industrial.
„Eu nu văd o descreștere, așa cum se așteaptă toată lumea. Cel mult o mică stagnare”, a conchis Parti.
La CPI Național 2019, Broker/Owner-ul Andreea Parti a participat ca speaker în panelul dedicat liderilor locali din real estate. Subiecte de interes au fost dezbătute alături de Daniel Tudor (The Concept), Marius Șchiopotă (Hitch&Mosher), Ciprian Iovu (Inter Imobiliare), Răzvan Caliță (Coldwell Banker Alpin), David Grigorescu (Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România) și Cătălin Priscorniță (Blitz).
Citește și: Cum vede un specialist, cu 23 de ani de experiență, piața imobiliară din Iași?
Citește și: Daniel Tudor, The Concept – „S-a îmbolnăvit lumea de criză. Personal, văd stabilitate”