#CPINațional2019: Marius Șchiopotă, Hitch&Mosher – „Ar fi nevoie de 100.000 de unități noi în Timișoara pentru ca piața să ajungă la saturație”

Circa 100.000 de locuințe noi ar fi necesare în Timișoara pentru ca piața rezidențială să ajungă la saturație, dar dezvoltatorii vor livra doar 10.000 de unități până la sfârșitul lui 2019, spune Marius Șchiopotă, Managing Partner Hitch&Mosher, agenție imobiliară activă în regiunea de vest a țării din 2005.

marius schiopotă cpi national 2019

Șchiopotă a declarat, în cadrul evenimentului CPI Național 2019, că Timișoara dispune de o poziție privilegiată față de alte orașe din România, tot mai multe persoane urmând să își îndrepte atenția asupra sa, în următoarea perioadă, în perspectiva faptului că în 2021 va fi Capitală Europeană.

Mai mult, acesta a mai explicat publicului că, discutând cu un bun colaborator străin care, de altfel, și investește într-un proiect rezidențial în orașul de la Bega, a ajuns la concluzia că necesarul de locuințe noi este extrem de mare.

„Statistic vorbind, păstrând proporțiile dintre acest oraș și altul similar din vestul Europei, necesarul ar fi de circa 100.000 de unități pentru ca piața să fie saturată. Mă refer aici la unități noi și vorbesc, în mod deosebit, de apartamente. Noi, în Timișoara, ajungem cu ceea ce se va întâmpla până la finalul anului în curs, dacă toate lucrurile merg bine și toți dezvoltatorii reușesc să-și ducă planul la capăt, undeva la 10.000 de unități”, a declarat Managing Partnerul Hitch&Mosher.

panel lideri locali cpi national 2019

Acesta nu a dorit să comenteze zvonurile conform cărora o criză de proporții ar urma să lovească piața imobiliară din România în următoarea perioadă, dar a menționat că se așteaptă la apariția unei corecții.

„Cred că o corecție, undeva în perspectiva următorilor 3-4 ani, va fi pe piață indiferent cât optimism abordăm astăzi, dar mai cred că împreună trebuie să luptăm și cu manipularea de pe piață”, a spus Șchiopotă aducând în discuție datele statistice pe care se bazează multe dintre materialele din media care prevăd o criză, mai exact cele legate de ce s-a tranzacționat și a ajuns efectiv în Oficiile de Cadastru și Publicitate Imobiliară, nu și antecontractele sau contractele de rezervare, care nu sunt luate în considerare.

„Clar există o distorsionare a pieței. Probabil la finalul acestui an – și fac aici o paranteză, în Timișoara se vinde foarte, foarte mult off-plan de la momentul obținerii autorizației – aceiași statisticieni vor veni și vor spune că avem un boom pentru că vor constata un număr foarte mare de tranzacții. Ne rămâne nouă, profesioniștii, să ajustăm, să reglăm și să dăm în piață numerele clare ale tranzacțiilor făcute”, a conchis Șchiopotă.

Reprezentantul Hitch&Mosher a participat la evenimentul CPI Național 2019 în panelul dedicat liderilor locali din real estate. La discuțiile moderate de jurnalistul Andrei Panait au mai luat parte și Andreea Parti (RE/MAX Choice), Răzvan Caliță (Coldwell Banker Alpin), Ciprian Iovu (Inter Imobiliare), Daniel Tudor (The Concept), Cătălin Priscorniță (Blitz) și David Grigorescu (Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România).

Circa 500 de profesioniști în real estate au luat parte la ediția aniversară a CPI din acest an. Împreună am sărbătorit 10 ani de evenimente marca CPI și ne-am bucurat de frumoasa comunitate pe care am construit-o în tot acest timp.

Citește și: 1.500 de ore de planificare, 2 zile de conferințe și workshop-uri, 500 de profesioniști în real estate. Iată cum am sărbătorit 10 ani de evenimente marca CPI

Citește și: Răzvan Caliță, Coldwell Banker Alpin – „Imobiliarele se fac și pe criză de război. Nu trebuie să ne fie frică”

Citește și: Daniel Tudor, The Concept – „S-a îmbolnăvit lumea de criză. Personal, văd stabilitate”

Jurnalist cu 12 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])