David Grigorescu, președintele Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România (APAIR) participă, pe 2 și 3 aprilie la CPI Național 2020, cel mai așteptat eveniment al anului pentru jucătorii din breasla de real estate.
David Grigorescu activează în domeniul imobiliar din anul 2003, este Realtor și membru al APAIR, organizație care susține sistemul de lucru de reprezentare exclusivă. APAIR este partenerul local al National Association of Realtors (NAR), cea mai mare asociație de profil din Statele Unite, la care au aderat peste 1 milion de agenți imobiliari.
El va participa la panelul organizat pe 2 aprilie în cadrul conferinței naționale, pe tema – „Agentul imobiliar. Ce îi lipsește și cine îl susține pentru a performa?”. Reunim la dezbaterile din acest an principalele asociații și francize active la nivel național. Aflăm alături de marii jucători din piață cum este reprezentat agentul imobiliar, care sunt nevoile sale și cum pot fi satisfăcute ele pentru ca acesta să obțină cele mai bune rezultate. Mai mult, încercăm să identificăm pașii pe care trebuie să îi parcurgem ca breaslă pentru a obține reglementarea pieței și a profesiei de agent imobiliar. CONSULTĂ LISTA SPEAKERILOR
David Grigorescu va fi prezent la CPI Național 2020 și pe 3 aprilie, de această dată în calitate de trainer. Președintele APAIR va susține un workshop pe tema „Prezentarea de servicii în Reprezentarea Exclusivă a proprietarului”. Acesta se adresează agenților care își doresc să devină mai eficienți, prin obținerea unui raport foarte bun între prezentările de servicii efectuate și numărul de contracte de reprezentare semnate. PARTICIPĂ LA WORKSHOP
Afli care este momentul oportun pentru a discuta despre comision și ce tool-uri moderne îți oferă un avantaj pentru succesul prezentării. Când are loc prezentarea de servicii? Unde ne întâlnim? Cine trebuie să fie prezent? – președintele APAIR va răspunde la toate aceste întrebări. CONSULTA LISTA WORKSHOP-URILOR
APAIR se numără printre finaliștii rămași în cursa pentru premiile Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2020, eveniment pe care îl organizăm pe 3 aprilie. LISTA COMPLETĂ A FINALIȘTILOR
Identitatea câștigătorilor va fi comunicată în seara galei. Gazda nostră, cunoscuta prezentatoare TV Corina Caragea, îi va invita pe aceștia pe scenă pentru a ridica cele mai râvnite premii din real estate-ul românesc. Te așteptăm și pe tine la Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2020!