Punem performanța în prim-plan în 2020 și o studiem la CPI Național 2020 direct de la sursă! Am invitat la evenimentul anului pentru breasla imobiliară adevărați performeri care ne vor împărtăși poveștile lor de succes și ne pot inspira să facem următorul pas spre un nou nivel de performanță în real estate. Printre aceștia se numără și jurnalistul George Buhnici.
George Buhnici este un jurnalist cu peste 20 de ani de experiență. El va urca pe scena CPI Național 2020, pe 2 aprilie, și va aduce în atenția participanților un subiect de interes pentru cei din breasla imobiliară, mai ales în contextul actual în care cumpărătorii sunt din ce în ce mai informați și au așteptări tot mai mari în privința calității locuințelor – „Standardul de viață în casele de azi. Ce avem nevoie pentru o calitate crescută a vieții în căminul nostru?”.
Buhnici și-a început cariera ca ziarist de presă scrisă la Brașov, a evoluat la radio și apoi în televiziune, unde a creat cea mai de succes emisiune de internet și tehnologie. În ultimii 10 ani, el și-a concentrat eforturile pe internet, unde a creat cavaleria.ro, cea mai de succes platformă dedicată pasionaților de automobile, tehnologie, dar și de lifestyle.
După succesul proiectului #casabuhnici, el a lansat platforma casebune.ro, axată pe zona de construcții, smart living și sustenabilitate. Aici prezintă publicului produse și tehnologii moderne care cresc și îmbunătățesc calitatea vieții. În mai puțin de un an, Case Bune a devenit un punct de referință în zona de construcții, cu peste un milion de accesări lunare.
⇓ REZERVĂ ACUM UN LOC ÎN SALĂ ⇓ Participarea este gratuită și se face pe bază de încriere, în limita locurilor disponibile.
Printre speakerii invitați să participe la conferința națională organizată pe 2 aprilie, la Hotelul Radisson Blu din București se numără și Tim Wilkinson – Partner Investment & Capital Markets Cushman&Wakefield Echinox, specialist cu 20 de ani de experiență în imobiliare în Europa Centrală și de Est, și alergătorul de anduranță și ultramaratonistul Tibi Ușeriu, românul care a încheiat anul acesta pe locul 2 cursa Yukon Arctic Ultra desfășurată în condiții extreme în apropierea Cercului Polar.
Reunim în cadrul CPI Național 2020 lideri ai real estate-ului românesc și încercăm să răspundem unei întrebări importante – „Ce îi lipsește agentului imobiliar și cine îl susține pentru a performa?”.
I-am invitat la discuții pe marginea acestui subiect pe David Grigorescu (președintele Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România), Eugen Encuțescu (Vicepreședinte și fondator al Comunității Elitelor Imobiliare din România), Dragoș Vîlceanu (Președintele Asociației Brokerilor Imobiliari), Bogdan Ivan (Secretar General al Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România Urbanis), Răzvan Cuc (Președintele RE/MAX România) și pe Ileana Preda (Director Regional Keller Williams România).
Gazda conferinței CPI Național 2020 va fi Alex Dima, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de investigație din România, producător al emisiunii „România, te iubesc!” și Senior Corespondent al Știrilor ProTV.
Vă reamintim că anul acesta CPI se va extinde pe durata a trei zile. Pe 1 aprilie, echipa Analize Imobiliare, platforma de real estate intelligence lansată de Imobiliare.ro, va organiza o conferință în parteneriat cu Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România la care vor lua parte speakeri din domeniul bancar, dar și din zona de cercetare a pieței imobiliare și de evaluare a proprietăților.
Evenimentul se va bucura inclusiv de prezența unor speakeri din străinătate. Este vorba despre Dree Op’t Veld, directorul Momentum Technologies Olanda, și de Erik Beurskens, Senior Consultant în cadrul aceleiași companii. Cei doi invitați vor face o analiză comparativă a piețelor imobiliare din Amsterdam și București. CONSULTĂ LISTA SPEAKERILOR ȘI AGENDA
Pe 3 aprilie organizăm workshop-uri alături de traineri de top – Oana Dumitrescu (Google), David Grigorescu (APAIR), Daniel Tudor (The Concept), Tibor Izmendi (Imobiliare.ro), Bogdan Comănescu (Accelera), Simona Ciucă – și te invităm să iei parte la Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2020. Doar cei mai buni dintre cei mai buni vor urca pe scena galei alături de gazda noastră, cunoscuta prezentatoare TV Corina Caragea.
Atenție! Numărul locurilor disponibile în sală pentru Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2020 este limitat. Rezervă acum un loc și nu rata oportunitatea de a face networking cu cei mai puternici jucători din breasla imobiliară.