Termenul limită pentru înscrierea candidaturilor la Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2020 se apropie. Formularele de intrare în concurs pot fi completate până pe 16 februarie, la ora 21:00.
Premiile sunt împărțite în trei categorii – „Agenții imobiliare” , „Dezvoltatori imobiliari” și „Oameni în imobiliare” . LISTA COMPLETĂ a trofeelor care vor fi decernate în cadrul Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2020 poate fi consultată aici.
Orice persoană fizică, juridică sau companie poate aplica în vederea nominalizării. Înscrierile se pot face rapid, prin site-ul dedicat Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2020.
Două jurii formate din specialiști în real estate și din membri ai echipei Imobiliare.ro se vor reuni la Timișoara, pe 25 februarie, și vor analiza datele transmise de cei care aplică pentru a obține unul dintre trofeele puse în concurs. GĂSEȘTI AICI mai multe detalii despre procesul de jurizare.
Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2020 va fi organizată pe 3 aprilie, la Hotelul Radisson Blu din Capitală, începând cu ora 19:00. Poți participa la gală chiar dacă nu ai aplicat pentru unul dintre premii.
Nu rata o oportunitate incredibilă de networking alături de cei mai buni colegi din breaslă!
Gazda evenimentului va fi în acest an cunoscuta prezentatoare TV Corina Caragea.
Anul trecut, aproape 200 de profesioniști s-au reunit pentru a lua parte la decernarea celor mai râvnite premii din real estate-ul românesc. Lista MARILOR CÂȘTIGĂTORI poate fi găsită aici.