Se „topesc” prețurile? Cum merg vânzările și în ce condiții se fac vizionările? Aflăm cum merge piața rezidențială în această vară din perspectiva dezvoltatorilor într-un nou CPI Webinar. Participă și tu!
Te invităm să participi la un nou webinar din seria CPI joi, de la ora 11:00. Aflăm împreună „Cum se vede vara din prisma dezvoltatorilor imobiliari?” și dezbatem pe larg starea pieței rezidențiale împreună cu invitații noștri. Înscrierea este gratuită și se poate face AICI.
Participă la CPI Webinar:
- Antoanela Comșa, Director General Gran Via România, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piață, specializat în reconversia fostelor loturi industriale în proiecte rezidențiale.
Compania face parte dintr-un grup spaniol cu 15 ani de activitate pe plan local și are în derulare lucrări pentru câteva sute de apartamente. Din portofoliul Gran Via România fac parte proiectele Timișoara 58, GranVia Park și Aviației Apartments din București și Gran Via Marina din Constanța.
La sfârșitul lunii martie, în plină stare de urgență, am discutat cu Antoanela Comșa despre activitatea pe șantierele Gran Via. Interviul poate fi găsit aici. Joi, vedem cum a trecut dezvoltatorul peste perioada de lockdown și ce a urmat.
- Dana Dumitrescu, Consultant Vânzări Cosmopolit Residence. Ea reprezintă un dezvoltator din Brașov premiat la Gala Profesioniștilor în Imobiliare cu trofeul pentru „Cel mai bun marketing online”.
În 2015, au fost demarate lucrările pentru primul proiect Cosmopolit – Calcarului 19B, un ansamblu cu 40 de apartamente. Vara aceasta s-a inaugurat cel mai amplu proiect al brandului. Este vorba despre Cosmopolit Zenit, un ansamblu mixt cu finalizare în 2022, care va include peste 200 de apartamente, spații comerciale și de birouri.
- Iulian Niculae, Sales Manager LaRa Condominium și Realtor care activează neîntrerupt în imobiliare din anul 1993. LaRa Condominium este un ansamblu rezidențial care continuă să se extindă din 2015, situat în nordul Bucureștiului, în Otopeni. Acesta cuprinde atât vile, cât și blocuri cu regim de înălțime scăzut.
Volumul investițional necesar dezvoltării integrale a proiectului depășește 4,2 milioane de euro.
Citește și: Iulie, cea mai bună lună pentru tranzacții din 2020. Top 10 județe unde s-au vândut cele mai multe imobile
Citește și: Pandemia, reflectată în numărul autorizațiilor. S-au eliberat aproape 17.900 în prima jumătate a anului