Imobiliare.ro organizează o nouă ediție a Galei Profesioniștilor în Imobiliare pe data de 22 martie, la Athenee Palace Hilton din București. Află care sunt categoriile la care poți aplica pentru a intra în competiție.
Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2019 are ca obiectiv celebrarea celor mai bune rezultate din sectorul rezidențial al industriei imobiliare și susținerea creșterii vizibilității performanțelor bazate pe valori esențiale pentru o dezvoltare economică puternică și sănătoasă pe termen lung.
Premiile vor fi acordate atât reprezentanților agențiilor imobiliare, cât și dezvoltatorilor cu rezultate deosebite pe parcursul anului trecut. O noutate la a patra ediție a galei va fi categoria „Oameni în imobiliare”, în cadrul căreia vom oferi cinci trofee liderilor anului 2018 în real estate.
Orice persoană fizică, juridică sau companie poate aplica în vederea nominalizării în cadrul acestui eveniment până pe data de 25 februarie, la ora 21:00. Aplică AICI pentru a intra în competiție
Două jurii formate din specialiști în domeniu se vor ocupa de punctarea și nominalizarea câștigătorilor.
Găsiți, mai jos, lista completă a categoriilor premiate în cadrul Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2018.
AGENȚII IMOBILIARE
Agenţia imobiliară a anului 2018 – acestă categorie premiază activitatea prin analizarea rezultatelor din anul 2018, modul de lucru etic pentru piaţa imobiliară şi implicarea asumată în dezvoltarea comunităţii imobiliare. Vor fi luate în considerare atât rezultatele cantitative, tranzacţii şi numărul de agenţi, cât şi modul de lucru şi orientarea către client.
Cel mai puternic brand imobiliar local 2018 – trofeu oferit pentru recunoașterea meritelor agenţiilor care și-au construit un nume recunoscut în comunitatea locală, prin promovarea brandului şi serviciilor agenţiei prin campanii de promovare inteligente şi în acelaşi timp generatoare de rezultate.
Cel mai puternic brand imobiliar naţional 2019 – acest premiu ia în considerare promovarea brandului şi serviciilor agenţiei prin campanii de promovare inteligente şi în acelaşi timp generatoare de rezultate, planificate şi desfăşurate la nivel naţional.
Cea mai mare performanţă în online – trofeu oferit pentru recunoașterea meritelor agenţiilor care au câştigat tehnologia de partea lor, folosind-o cu succes pentru creşterea notorietăţii şi a rezultatelor de business.
Cea mai spectaculoasă creştere în 2018 – premiu oferit pentru recunoașterea și promovarea rezultatelor spectaculoase de business obţinute prin multă măiestrie, prin acţiune strategică, depăşirea dificultăţilor şi comunicare profesionistă.
Agenţia nouă a anului 2018 – dedicat agenţiilor imobiliare nou pornite. Vom lua în calcul doar agenţiile care au pornit afacerea între 1 ianuarie 2018 şi 31 decembrie 2018.
Investiţia în educaţie 2018 – dedicat agenţiilor imobiliare care au investit resurse financiare şi de timp pentru dezvoltarea personală şi profesională a agenţilor proprii, ca strategie generatoare de rezultate de business pe termen lung.
Cea mai inovatoare agenţie imobiliară din 2018 – pentru recunoașterea celor mai inovative soluții implementate în real estate.
Cel mai atrăgător birou de agenţie imobiliară 2018 – arhitecţi sau designeri vor evalua sediul agenţiilor nominalizate și vor premia cel mai spectaculos spațiu de lucru.
Cea mai bună echipă de vânzări – ansambluri rezidenţiale 2018 – pentru recunoașterea rezultatele excepţionale obţinute prin munca în echipă, colaborare şi strategie de lucru.
Cea mai mare tranzacţie din rezidenţial 2018 – trofeu oferit pentru cea mai mare tranzacţie rezidenţială din România în 2018.
DEZVOLTATORI IMOBILIARI
Dezvoltatorul imobiliar al anului – recunoașterea rezultatelor excepţionale obţinute de către dezvoltatorul imobiliar cu cele mai bune rezultate pe anul 2018.
Proiectul rezidenţial al anului – trofeu oferit dezvoltatorului unui proiect emblematic pentru anul 2018
Cel mai puternic impact pozitiv în comunitate – pentru promovarea proiectelor nou dezvoltate (şi date în folosinţă în 2018), care au fost apreciate pentru amploarea proiectului, dar şi pentru calitatea spaţiului creat şi plus-valoarea adusă oraşului.
Cel mai bun concept de locuire – premierea proiectelor care propun un stil de viaţă complet.
Proiectul verde al anului – cautăm acel proiect Green Building recunoscut unanim ca fiind o clădire cu adevărat „verde”.
Proiectul cel mai SMART al anului – dorim să premiem acel proiect care propune cele mai SMART spaţii locative.
Cel mai bun ansamblu standard – trofeu oferit pentru acel ansamblu rezidenţial unde clientul percepe o valoare ridicată pentru investiţia realizată.
Proiectul anului în gama High End – acel proiect care se distinge arhitectural şi ca finisaje de restul celor din piață. Dorim să premiem acel proiect care are suprafeţe generoase şi în care mixul de apartamente este unul premium.
Cel mai atrăgător showroom – căutăm acel showroom care îl introduce pe vizitator în viitorul lui spaţiu, dându-i pentru prima dată senzaţia că este acasă.
Cel mai bun marketing online – premiu pentru recunoașterea acelor campanii de promovare inteligent construite, creative şi în acelaşi timp generatoare de rezultate.
Cel mai bun concept nou – pentru recunoașterea meritelor şi promovarea noilor concepte anunţate care se remarcă printr-o viziune deosebită.
OAMENI ÎN IMOBILIARE
Antreprenorul anului în imobiliare – recunoașterea meritelor acelor manageri care au generat rezultate excepţionale pentru companie şi care au setat un exemplu de responsabilitate şi profesionalism pentru colegii din companie şi din breaslă.
Agentul imobiliar al anului – recunoașterea performanţei în imobiliare la nivelul de încheiere a tranzacţiilor.
Agentul anului, nou intrat pe piaţa imobiliară – recunoașterea performanţelor încă de la prima zi de activitate.
Agentul de reprezentare al anului – premierea agentul de reprezentare cel mai de succes in 2018. Portofoliul acestuia este reprezentat în proporţie de minim 70% de proprietăţi în reprezentare.
Contribuţia continuă în lumea imobiliarelor – câştigătorului merge mână în mână cu dezvoltarea sectorului imobiliar în România. Pe lângă rezultatele financiare obţinute de-a lungul timpului, câştigătorul are o puternică influenţă personală asupra acelora din jurul lui, fiind un mentor în industrie.
Vă așteptăm pe 22 martie să sărbătorim împreună rezultatele și comportamentele remarcabile în imobiliare!
Lista câștigătorilor ediției de anul trecut a Galei Profesioniștilor în Imobiliare poate fi găsită aici.