Lucrezi în reprezentare exclusivă și crezi cu tărie în acest model de lucru? Îți dedicăm un premiu la Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2019

Ai adoptat reprezentarea exclusivă ca model de lucru, iar această schimbare ți-a influențat decisiv parcursul profesional, ghidându-ți pașii către o carieră de succes? Vrem să îți auzim povestea și să-ți recunoaștem rezultatele excelente la Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2019.

agent reprezentare 2019

Anul acesta, introducem pe lista premiilor decernate la Gala Profesioniștilor în Imobiliare un nou premiu – „Agentul de reprezentare al anului”.

Trofeul va fi acordat profesionistului care a adoptat acest model de lucru și are cel puțin 70% din portofoliu format din proprietăți în reprezentare.

În alegerea câștigătorului vor fi luate în considerare următoarele criterii:

  • numărul și valoarea tranzacțiilor încheiate
  • totalul comisioanelor încasate
  • poveste de succes cu cea mai dificilă, dar și cea mai reprezentativă tranzacție efectuată în 2018.

Câștigătorul premiului „Agentul de reprezentare al anului” va fi nominalizat de un juriu format din 12 membri.

  • Anca Pascu – Head of Sales Imobiliare.ro
  • Daniel Crainic –  CMO Imobiliare.ro
  • Sebastian Ungureanu – Product Manager Developers Imobiliare.ro
  • Simona Șchiopotă – Managing Partner Hitch&Mosher
  • Ciprian Iovu –  Manager Inter Imobiliare
  • Oana Simionescu – Ordinul Arhitecților din România
  • Andreea Parti – Broker/Owner RE/MAX Choice
  • Igor Postovanu – Președintele Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România
  • Valeria Jitianu – Product Manager Agenții Imobiliare.ro
  • Radu Andrei – Managing Partner Imobiliare.ro
  • Călin Centea – Director Vânzări ISHO
  • Călin Iepure – CEO bizz.club

Citește și: Se organizează o nouă ediție REbootCAMP! Participă și tu la tabăra imobiliară dedicată în întregime reprezentării exclusive

Acesta este doar unul dintre cele cinci trofee care vor fi decernate la Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2019 în cadrul categoriei „Oameni în imobiliare„. Iată care sunt acestea:

  • Antreprenorul anului în imobiliare – recunoașterea meritelor acelor manageri care au generat rezultate excepţionale pentru companie şi care au setat un exemplu de responsabilitate şi profesionalism pentru colegii din companie şi din breaslă.
  • Agentul imobiliar al anului – recunoașterea performanţei în imobiliare la nivelul de încheiere a tranzacţiilor.
  • Agentul anului, nou intrat pe piața imobiliară –  recunoașterea performanţelor încă de la prima zi de activitate.
  • Contribuție continuă în lumea imobiliarelor – câştigătorului merge mână în mână cu dezvoltarea sectorului imobiliar în România. Pe lângă rezultatele financiare obţinute de-a lungul timpului, câştigătorul are o puternică influenţă personală asupra celor din jurul lui, fiind un mentor în industrie.

Vă așteptăm pe 22 martie, la Hotelul Athenee Palace Hilton din București, să sărbătorim împreună rezultatele și comportamentele remarcabile în imobiliare!

LISTA COMPLETĂ a premiilor care vor fi decernate în cadrul Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2019 poate fi consultată aici. 

Citește și: Pregătirea echipei este o prioritate în compania ta? Îți recunoaștem meritele la Gala Profesioniștilor în Imobiliare. Te așteptăm cu un premiu

Citește și: Activezi de cel puțin 10 ani în imobiliare și ți-ai lăsat amprenta asupra sectorului? Poți câștiga unul dintre cele mai râvnite premii de la Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2019

Citește și: „Cel mai puternic impact pozitiv în comunitate”, unul dintre cele 11 trofee pe care le pot câștiga dezvoltatorii la Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2019. Intră și tu în concurs!

Citește și: Ai făcut primii pași în real estate în 2018? Poți câștiga premiul „Agentul anului, nou intrat pe piața imobiliară”

banner CPI national 2019

Jurnalist cu 12 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])