Piața imobiliară din Cluj-Napoca va crește cu 10% în acest an, atât din punct de vedere al preţurilor, cât şi al numărului de tranzacţii, potrivit RE/MAX.
Dezvoltarea economică a unei zone aduce, întotdeauna, și creșterea pieței rezidențiale locale. Este ceea ce se întâmplă în prezent în Cluj-Napoca, oraș care cunoaște o dezvoltare puternică a câtorva industrii cheie, precum industria tehnologică și medicală și care se bucură, în același timp, de un învățământ superior de calitate, de îmbunătățirea infrastructurii, precum și de o creștere în zona culturală și turistică.
„Dincolo de acești factori, consider că investitorii sunt atrași de Cluj-Napoca și datorită faptului că nu există niciun alt judeţ competitor pe o rază de cel puțin 300 kilometri. În plus, dezvoltarea sectorului de IT a ajutat la transformarea oraşului într-o variantă autohtonă a faimosului Silicon Valley, deci un adevărat magnet de dezvoltare”, spune Răzvan Cuc, președinte RE/MAX România.
Reprezentantul companiei a subliniat, de asemenea că, în acest moment, în Cluj, peste 7.000 de unități locative se află în stadiul de construcție și proiectare și urmează a fi livrate în următorii doi – trei ani. În plus, în ultimii doi ani s-au dublat suprafețele de birouri livrate, iar volumul acestora este așteptat să crească cu circa 40% în perioada următoare.
„Cifrele arată o creștere reală a pieței în termen de volum, iar estimarea noastră este că și prețurile vor crește în următorii ani, în special pe segmentul rezidențial și cel al terenurilor de construcții”, completează Răzvan Cuc (foto).
În ceea ce privește prețurile, acestea oscilează în jurul valorii de 1.000 euro pe metru pătrat, cu variații semnificative în funcție de numeroase criterii: locație, configurație, vechimea construcției, echipare, finisare, facilități de plată, Astfel, Clujul este mult mai apropiat de București, decât de Iași sau Timișoara în privința prețurilor pe segmentul rezidențial.
RE/MAX în Cluj – 10 birouri până în 2020
În prezent, RE/MAX deține trei birouri active pe piața clujeană, al patrulea urmând să fie inaugurat până în luna iulie, cu un total de 25 de agenți. Planurile companiei vizează lărgirea rețelei cu încă șase birouri în următorii cinci ani, precum și un număr de minim 100 de agenți în următorii opt ani.
Având în vedere lipsa unei asociații profesionale și a unui cadrul legislativ care să reglementeze piața imobiliară, specialiștii RE/MAX estimează că numărul tranzacțiilor imobiliare intermediate de către agenții din Cluj se ridică la circa o treime din total.
În ceea ce privește tipul francizelor RE/MAX din Cluj-Napoca, reprezentatul companiei observă un potențial mai mare în zona de start-upuri, favorizat de mulțimea antreprenorilor din regiune. Astfel, estimările companiei arată că cca. 60% din francizele RE/MAX vor fi afaceri demarate de antreprenori ce îşi doresc un business în acest domeniu, restul de 40% fiind conversii ale unor agenţii deja existente.