Iași: Copou Bellevue, vândut în totalitate

Adama anunță vânzarea ultimelor apartamente disponibile în cadrul celei de-a treia faze de dezvoltare a ansamblului rezidențial.

Copou Bellevue (2)A treia fază a ansamblului rezidențial Copou Bellevue din Iași a fost vândută în proporție de 75% încă din faza de construcție, iar în această lună dezvoltatorul imobiliar Adama, deținut integral de grupul austriac Immofinanz, anunță vânzarea totală a proiectului.

„Inclusiv cu această ocazie – epuizarea stocului de apartamente -, Copou Bellevue demonstrează că în piață există disponibilitate de absorbție a proiectelor noi dacă sunt construite la un anumit standard de calitate și respectând îndeaproape dorințele clienților locali. Copou Bellevue este unul din primele proiecte care a dat tonul unui trend dispărut în criză – achiziționarea locuinței din faza de construcție”, declară Alina Necula, Head of Marketing & Sales Adama Group.

Ultimele apartamente vândute sunt apartamentele de trei camere, Fin de Siécle, amplasate la etajul al cincilea, noii proprietari beneficiind, pe lângă finisaje de top, și de o priveliște deosebită asupra Iașiului. Unitățile au o suprafață utilă de 90,5 de metri pătrați, având inclusă și o terasă generoasă.

Copou Bellevue numără 170 de locuințe premium, amplasate în patru clădiri diferite. Ultima fază de dezvoltare cuprinde o construcţie de 5 etaje şi 50 de unităţi, investiţia totală pentru această etapă fiind de 1,7 milioane euro, alocată exclusiv din fondurile companiei. Această etapă din Copou Bellevue este compusă dintr-o selecţie deosebită de tipuri de apartamente, de la studiouri duble, la apartamente de două şi trei camere, precum şi mini penthouse-uri.

Ansamblul rezidențial dezvoltat de Adama în Iași s-a bucurat din nou recent de recunoaștere internațională, câștigând distincția Highly Commended la categoria Residential Development în cadrul premiilor International Property Awards, concurând alături de proiecte din alte 30 de ţări.

Piața rezidențială din Iași a cunoscut o dezvoltare în ultima perioadă, în ultimii cinci ani vânzările de locuințe din acest oraș crescând cu 25%.