Imoteca a vândut pentru grupul Gran Via Real Estate 384 de apartamente din primele două faze ale proiectului Gran Via Park, înainte de data finalizării acestora.
Vânzările pentru ansamblul Gran Via Park au început în primăvara anului trecut, în cadrul tIMOn. De atunci, compania de consultanță imobiliară Imoteca, The Residential Experts a vândut 384 de locuințe în acest ansamblu care va cuprinde un total de 1.100 de apartamente, potrivit reprezentanților dezvoltatorului. Primele trei faze – a treia etapă va fi șansată pe 25 mai, în ziua de deschidere a tIMOn – cuprind un total de 544 de garsoniere și apartamente cu două și trei camere.
„Piata rezidentială a ajuns într-un moment foarte bun, în care prețurile sunt ținute sub control, iar calitatea proiectelor imobiliare este la un nivel superior. Gran Via Park este unul dintre cele mai mari proiecte din sectorul 6, iar ritmul alert al vânzărilor se datorează, în mod special, poziționăriii și raportului calitate-preț foarte bun. «Nicio zi fără un apartament semnat» ar fi fost motto-ul echipei de Vânzări Gran Via Park, însă am depășit acest deziderat, ajungând la două unități locative pe zi vândute, în fiecare zi, la biroul nostru de vanzari” a declarat Rafaela Nebrada, Managing Director Imoteca, The Residential Experts consultantul de marketing și brokerul de vanzarie exclusiv al proiectului Gran Via Park.
Situat la intersecția dintre Bulevardul Timișoara și strada Brașov, la Lujerului, langă mallul Plaza, proiectul va beneficia de un parc privat de aproximativ 4.000 de metri pătrati și centru pentru comunitate.
Gran Via Real Estate este unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari spanioli, care activează pe piața din România din anul 2006. Gran Via Real Estate dezvoltă în prezent în București, trei proiecte rezidențiale de amploare: Timișoara 58, Gran Via Park și Aviației, care însumează aproximativ 2.400 de apartamente. Dintre acestea, 534 de unităti au fost deja livrate.