În care vorbim despre câteva aspecte pe care este bine să le știți atunci când oferiți consultanță cumpărătorilor potențiali de pe segmentul de locuințe noi sau care necesită renovare.
În afară de sfaturile de mare importanță, precum aspectele juridice ale proprietății sau opțiunile de finanțare, este bine să sfătuiți viitorii proprietari și în legătură cu finisajele, mai ales dacă locuința necesită încă unele lucrări.
Să presupunem că un potențial cumpărător vrea să achiziționeze o locuință nouă, aflată în stadiu avansat de finalizare, dar care mai necesită unele finisaje sau una veche, însă pe care vrea să o renoveze. Teama de costuri suplimentare poate fi, așa cum bine știți, un factor care să-l determine pe cumpărător să renunțe la achiziție sau să folosească pentru aceste lucrări produse de o calitate mai slabă. A cui va fi vina? După cum probabil știți, aproape întotdeauna de vină va fi agentul imobiliar, nu muncitorii sau calitatea slabă a materialelor folosite. De aceea, este important să-l puteți sfătui și dintr-o perspectivă ”constructivă”.
Cea mai mare parte a românilor ce îşi doresc renovarea locuinţei optează pentru înlocuirea sau montarea de plăci ceramice, însă doar jumătate aleg corect adezivul şi ştiu ce riscuri implică folosirea unui produs de calitate inferioară, potrivit unei analize Sika România. Astfel, în cazul montării incorecte cu un adeziv necorespunzător, costurile unei lucrări pot creşte chiar şi de trei ori.
„Pentru alegerea corectă a adezivului trebuie ţinut cont de o serie de lucruri foarte importante, precum locul unde se face placarea – interior/exterior, solicitările şi traficul la care sunt supuse plăcile şi tipul gresiei şi al faianţei. În cazul în care nu se ţine cont de aceste aspecte, sau se alege un adeziv de calitate inferioară, cheltuielile totale ale lucrării pot fi chiar de trei ori mai mari decât iniţial”, a declarat Petrişor Grindeanu, National Sales Manager Distribution Sika România.
Potrivit afirmaţiilor sale, în medie, pentru montarea de plăci ceramice în zonele cel mai des amenajate astfel (baie şi bucătărie) pe o suprafaţă medie de 40 mp, este nevoie de o cantitate de circa 200 kg de adeziv, în funcţie de planeitatea suprafeţei. Costul total pentru achiziţionarea acestuia este cuprins intre 120 lei, în cazul alegerii unui adeziv de o calitate inferioară, şi 480 lei, în cazul alegerii unui produs cu calităţi superioare. Pe lângă adeziv, o astfel de lucrare, pentru a fi realizată corect, necesită şi achiziţia de şapă autonivelantă, mortar de reparaţie, mortar hidroizolant, chituri de rosturi, latex pentru chituri şi sigilant. Costul acestor produse poate ajunge, astfel, la 200 lei, dacă se aleg unele de o calitate scăzută, sau la 500 lei, dacă se aleg unele performante.
„Astfel, în cazul unei placări a băii şi bucătăriei dintr-un apartament, costurile materialelor necesare montajului şi finisării încep de la 320 lei şi pot ajunge la circa 980 lei, în funcţie de calităţile şi performanţa produselor alese”, a subliniat Petrişor Grindeanu.