Tranzacţii în Cluj. Episodul 4: Bună ziua, cu cât dați metrul pătrat?

Preţul mediu de tranzacţionare în cartierul Bună Ziua din Cluj a fost anul trecut, la apartamente, de 798 de euro pe metru pătrat.

buna ziua google mapsÎn cartierul Bună Ziua din Cluj au fost realizate, anul trecut, 373 de tranzacţii imobiliare, potrivit unei analize realizate de compania Veridio cu spijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. Dintre acestea, 323 au fost realizate prin finanţare proprie, iar 50 prin finanţare bancară.

În funcţie de tipul de locuinţă, 137 de tranzacții, au reprezentat apartamente, opt au fost case, 11 – terenuri, în timp ce 220 sunt încadrate la categora „altele”. În cazul apartamentelor, preţul mediu de tranzacţionare a fost de 798 de euro pe metru pătrat. În total, valoarea totală a tranzacţiilor cu apartamente a fost de 8,25 milioane de euro, iar suprafaţa totală tranzacţionată în zonă a fost de 10.345 de metri pătraţi. A fost tranzacţionat un singur apartament cu suprafaţa mai mică de 35 de metri pătraţi, 37 cu suprafaţa între 35 şi 55 de metri pătraţi, 33 între 55 şi 75 mp, 54 cu suprafaţa mai mare de 75 mp. Din perpectiva vechimii apartamentelor vândute în 2014, toate locuințele tranzacționate sunt construite după anul 2000.

În 2014, în cartierul Bună Ziua au fost tranzacţionate opt case, cu o valoare de cumulată de vânzare de 742.000 euro şi 11 terenuri, cu o valoare cumulată a tranzacţiilor de 907.000 de euro.

Despre cartierul Bună Ziua

Bună Ziua este un cartier relativ nou al Clujului, într-ocontinuă dezvoltare, incluzând cu precădere vile individuale și este delimitat de cartierul Andrei Mureșanu la nord, strada Alverna la est, strada Antonio Gaudi și strada Mihai Romanul la sud și Calea Turzii la vest.

Cartierul reprezintă o zonă de dezvoltare imobiliară intensă și, din acest motiv, urbanizarea este de calitate redusă în unele zone. Se învecineazăcu trei cartiere rezidențiale consacrate: Gheorghieni, Andrei Mureșanu și Zorilor.

Despre broşura „Tranzacţii imobiliare Cluj-Napoca”

Apariţia primei broşuri referitoare la sinteza tranzacţiilor imobiliare înregistrate la o primărie din România a avut loc anul trecut, când împreună cu Direcţia Impozite şi Taxe a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca am elaborat documentul aferent perioade mai-decembrie 2013”, spune, în cuvântul înainte al broşurii, Adrian Vascu, senior partner Veridio şi preşedinte al ANEVAR.