Cartierul Solar, 200 de apartamente vândute

Cartierul Solar, primul ansamblu rezidențial cu energie verde din România, amplasat în sudul Bucureștiului și dezvoltat de Ad Astra Partners, a încheiat Faza 1 și a demarat, totodată, următoarea etapă.

Cartierul Solar interiorPeste 200 de apartamente construite în Faza 1 au fost deja vândute. Dintre acestea, 70% au fost cumpărate prin programul Prima Casă, 20% cu plata cash, iar 10% prin credite ipotecare și rate la dezvoltator. Faza 1 a proiectului imobiliar include patru blocuri cu regim de înălțime D+P+5E, are 264 de apartamente cu 1, 2 și 3 camere și a necesitat o investiție de circa 12 milioane de euro.

„Cartierul Solar anunță finalizarea primei etape de construcție și sosirea primelor familii în ansamblu. Am reușit să vindem, în această primă fază, peste 200 de apartamente și, mai mult decât atât, au fost deja achiziționate peste 30 de apartamente din Faza 2.  De asemenea, în luna iunie, am demarat și construcția celei de a doua etape din ansamblul rezidențial“, a declarat Eugen Ionescu, Project Manager Cartierul Solar.

Faza 2 va necesita o investiție totală de aproximativ 15 milioane de euro și va include patru blocuri cu 350 de apartamente și o clădire de spații comerciale, totalizând 2.800 mp. A doua etapă are termen de finalizare luna iunie 2017, urmând ca întregul proiect să se termine în decembrie 2018.

În total, investiția în Cartierul Solar se ridică la peste 45 de milioane de euro. Ansamblul rezidențial va avea o suprafață de 90.000 mp construiți și va fi formată din 15 blocuri cu un număr total de peste 1.000 de apartamente de 1, 2 și 3 camere. Totodată, complexul va beneficia și de un supermarket, o farmacie, un centru fitness, o grădiniță, un centru de înfrumusețare și un restaurant și va avea 1.200 de locuri de parcare.

Pe terasele blocurilor vor fi amplasate 1.800 de panouri solare care vor contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, astfel că proprietarii locuințelor din Cartierul Solar vor beneficia de costuri zero cu energia electrică consumată pentru părțile comune ale blocului.

Prețurile apartamentelor din Cartierul Solar pornesc de la 25.000 de euro pentru un studio și ajung la circa 70.000 de euro pentru un apartament de 3 camere.

B2B Marketing, Events & Education Coordinator