În general, chiriașii pentru clădirile istorice sunt companii din domenii precum publicitate, avocatură sau cultură.
Din experienţa ESOP, care intermediază anual zeci de tranzacţii cu vile în Bucureşti, spaţiile de birouri în clădiri istorice sunt alese în principal de companii care le folosesc ca sedii pentru activităţi de consultanţă în afaceri, avocatură, publicitate şi marketing, servicii personale sau de IT de top, instituţii culturale sau retail de lux.
Printre chiriaşii ESOP care au ales vile istorice se numără British Council, Ambasada Macedoniei, Queisser Pharma, Dren Company, Lindner, Pendulum Jobs.
Casa de balet s-a mutat la începutul acestui an într-un spaţiu de 238 mp, amenajat într-o clădire istorică multietajată renovată de un investitor local, prezentată de ESOP, pe strada Moşilor, în spatele magazinului Cocor, în zona 0 a Capitalei.
Tranzacţia de închiriere mediată de Esop Consulting relevă foarte bine profilul clienţilor interesaţi de aceste spaţii, companii cu profil artistic şi cultural, pentru care frumuseţea şi autenticitatea biroului este o emblemă.
”Printre potenţialii chiriaşi actuali ai ESOP interesaţi de astfel de clădiri se numără ambasade, instituții de cultură, companii de marketing și publicitate, consultanță in afaceri, avocatură, clinici medicale, instituții de învățămant privat, precum și alte tipuri de companii care activează în domeniul de servicii profesionale sau personale” afirmă Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting / Corfac International.