2020, un an de sacrificiu? Comșa, Premier Estate Management: „Nu îmi doresc să ne întoarcem la ce a fost acum 7-8 ani”

Anul 2020 ar putea fi unul de sacrificiu, pentru cei din domeniul imobiliar. Revenirea, după întreaga situație generată de răspândirea noului coronavirus în România, ar putea fi de durată. Nu putem să pretindem că lucrurile vor fi la fel, important este să ne adaptăm și să fim creativi pentru a reuși chiar și în această perioadă, este de părere Andreea Comșa, CEO-ul companiei de consultanță imobiliară Premier Estate Management din București.

„Cred că anul 2020 va reprezenta o provocare pentru toată lumea, nu doar pentru dezvoltatori. Nu cred că o să dureze doar o lună, două, după ce ieșim din case și gata, totul va fi ca înainte. Nu va fi ca înainte, cel puțin anul acesta. Cred că va fi un an mai de sacrificiu, în care vânzările vor scădea destul de mult, în care multe proiecte care au fost anunțate nu o să mai înceapă. Poate că e mai bine așa pentru că erau zeci de mii de apartamente anunțate. Nici înainte nu cred că piața putea să absoarbă atâtea, cu atât mai puțin acum. Cred că cei care își vor face în continuare proiectele vor fi dezvoltatorii serioși, responsabili, nu cei oportuniști care profitau de trend”, a declarat Comșa în cadrul unui webinar CPI.

„Nu îmi doresc să ne întoarcem la ce a fost acum 7-8 ani, să se construiască în zone limitrofe apartamente foarte discutabile din punct de vedere al calității, cu agenți care le vindeau foarte discutabil din punct de vedere al comportamentului, dar cred că factorul de preț o să fie destul de important, cel puțin în următorii doi ani”, a mai adăugat CEO-ul Premier Estate Management, discutând despre viziunea sa asupra realității curente din piața imobiliară bucureșteană și despre viitorul acesteia.

 

Andreea Comșa a discutat, în cadrul webinarului CPI, și despre direcțiile pe care le va urma, în următoarea perioadă, propria companie. „Planul nostru este să ne dezvoltăm și alte servicii de care va fi nevoie în viitor. Partea de consultanță, mai ales, pe care noi am oferit-o mereu, dar care venea foarte mult la pachet cu partea de vânzări. În ultima vreme sunt foarte mulți dezvoltatori care au nevoie de consultanță”, a explicat ea, adăugând că o altă direcție ar fi și cea legată de serviciile de audit pentru echipele dezvoltatorilor.

„Atunci când lucrurile merg din inerție, nu te mai uiți la detalii, nu te mai uiți ce ai putea să faci mai bine, nu te mai uiți dacă au fost lead-uri care au scăpat, nu te mai uiți dacă ai un CRM bine implementat, nu te uiți dacă oamenii tăi respectă toți pașii de vânzare. În momentul în care vânzările nu mai merg inerțial, ai nevoie de cineva care să se ocupe de aceste etape, astfel încât să maximizezi fiecare lead și fiecare oportunitate”, a mai completat CEO-ul Premier Estate Management.

Comșa vede unele oportunități de viitor și pe piața terenurilor și este de părere că mereu vor exista cei care, chiar și pe fondul unui blocaj, tot vor avea destul cash pentru a face investiții.

„Cheia în momentul de față este să fii cât mai creativ, să faci cât mai multe lucruri noi pe care nu le-ai făcut până acum sau să reiei lucruri pe care nu le-ai mai făcut de mulți ani. Cred că cei care vor putea să se adapteze și vor fi creativi și cei care vor putea să intuiască anumite trenduri vor fi cei care vor continua”, a mai spus ea.

Citește și: Doar cumpărătorul merge la vizionare, fără familie. Noi reguli în RE/MAX România, după relaxarea măsurilor de distanțare

Citește și: Prime Kapital, anunț neașteptat ca răspuns la COVID-19. „Dispunem de o bază robustă de fonduri proprii”

Citește și: Proprietățile dintr-o localitate de la 40 de km de București, tot mai căutate pe fondul izolării

Jurnalist cu 12 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])