Structura primei clădiri a ansamblului rezidențial XCity Towers, primul din Timișoara care va cuprinde clădiri de tip turn, a fost finalizată. Până acum, 82% dintre apartamentele disponibile au fost deja contractate, anunță dezvoltatorul proiectului, Wallberg Properties.
Tower One cuprinde 135 de apartamente, în această fază de dezvoltare intrând și 114 parcări exterioare și 50 de locuri de parcare subterane, împreună cu 542 de mp de spații comerciale și de birouri.
Planșeul pentru ultimul etaj al clădirii, respectiv etajul 15, a fost turnat deja la finalul săptămânii trecute, iar pe partea de zidărie lucrările au ajuns la etajele 11-12.
Tâmplăria și tencuiala sunt finalizate până la etajul 9. Se lucrează acum la etajul 10. Tot până aici au ajuns și lucrările pe partea de instalații.
XCity Towers va cuprinde la finalizare opt clădiri cu 10 și 15 etaje și 955 de apartamente. Valoarea estimată a proiectului este de 62 de milioane de euro. Acesta face parte din portofoliul Wallberg Properties, dezvoltator cu 15 ani de activitate pe piața locală.
Wallberg Properties a obținut în cadrul Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2019 „Premiul special pentru investiție în piețele locale”. Arad Plaza, un alt ansamblu rezidențial aflat tot în portofoliul grupului, a câștigat trofelul pentru „Proiectul rezidențial High-End al anului 2018”.