Au ajuns cu construcția la etajul 10 din 15. 60% dintre apartamente sunt rezervate

În momentul de față, 60% dintre locuințele disponibile în cadrul clădirii Tower 1, prima din cele opt care urmează să alcătuiască ansamblul XCity Towers dezvoltat în Timișoara de Wallberg Properties, au fost rezervate. 

lucrari xcity towers iunie 2019

Proiectul Tower 1 cuprinde 135 de unități, dintre care 30 de apartamente de tip studio, 75 de apartamente cu 2 camere, 30 cu 3 camere și patru spații comerciale, cu suprafață de 542 de metri pătrați. La acestea se vor adăuga 114 locuri de parcare exterioare și 50 acoperite.

„Noi am început în septembrie promovarea. Atunci au apărut primele vânzări. În octombrie au crescut, iar noiembrie a fost o lună foarte bună pentru stadiul respectiv al proiectului. Decembrie ne așteptam să meargă puțin mai bine, dar cei care au amânat decizia au cumpărat în ianuarie. Februarie a fost o lună bună, martie una extraordinară, ne-a ajutat puțin și târgul TION, aprilie a fost ok cu toate că a fost Paștele, iar mai a fost o lună excelentă”, a declarat recent, în cadrul evenimentului CPI Timișoara 2019, Toni Ehling, directorul de dezvoltare al XCity Towers. Vezi și alte declarații făcute în cadrul CPI Timișoara 2019.

CALENDARUL CPI REGIONAL 2019 – află când ajungem în orașul tău!

Ehling ne-a mai spus și că se estimează că până la finalul lui 2019 vânzarea apartamentelor din a doua clădire, Tower 2, se va afla deja în plină desfășurare, dar și că până atunci toate unitățile disponibile în Tower 1 vor fi epuizate.

stadiu lucrari xcity towers

Lucrările de construcții au fost demarate la finalul verii trecute, iar livrarea este programată pentru vara anului 2020. În prezent, se lucrează la structura etajului 10. Pe partea de zidărie de lucrează, în paralel, la etajele 6 și 7, iar pe cea de instalații electrice la etajul 4. Lucrările de tâmplărie au ajuns deja să depășească etajul al treilea.

Ansamblul rezidențial situat în cartierul Bucovina din Timișoara va cuprinde, la finalizare, opt clădiri cu 10 și 15 etaje, și 955 de apartamente. Valoarea estimată a proiectului este de 62 de milioane de euro.

xcity towers wallberg

Dezvoltatorul XCity Towers, Wallberg Properties, condus de antreprenorul Valentin Morar a obținut în cadrul Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2019 „Premiul special pentru investiție în piețele locale”. Arad Plaza, un alt ansamblu rezidențial aflat tot în portofoliul grupului, a câștigat trofelul pentru „Proiectul rezidențial High-End al anului 2018”.

Citește și: Valentin Morar, Wallberg Properties:- Opiniile care prezic o criză iminentă sunt nejustificate. Unicul lor scop este unul manipulator

Citește și: Forța de muncă în construcții, o provocare majoră pentru dezvoltatori. CEO Wallberg Properties: „Este indisponibilă, prost calificată și scumpă. Costurile au crescut cu 50% în doi ani”

Citește și: Wallberg – 2018, un an foarte dinamic pentru rezidențial, 2019 se anunță la fel – sau chiar mai bun

Jurnalist cu 12 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])