Care sunt randamentele locuințelor noi din nordul Capitalei?

Anul 2016 debutat cu o creștere a interesului investitorilor pe segementul rezidențial, potrivit Nordis Premium Properties.

Nordis 1 LivingLa începutul acestui an, locuinţele noi se află în atenţia persoanelor care vor sa investeasca in imobiliare bugete sub 200.000 euro, cererea pe acest segment crescând cu circa 8-10%, potrivit companiei de consultanță imobiliară Nordis Premium Properties. Acest interes se datorează scăderii dobânzilor bancare şi reorientării multor investitori care vizau în trecut locuinţe vechi, spre cele noi, care asigură o mai bună perspectivă investiţională, fiind şi mai uşor de închiriat.

Proprietăţile rezidenţiale din zona de nord din Bucureşti aduc un randament între 6 şi 7,5% pe an, potrivit unei analize realizate de companie. „Am realizat o analiză a randamentelor unei investitii imobiliare rezidențiale, situate într-un buget de 200.000 euro, care poate fi format jumătate din surse proprii şi jumătate din credit bancar în zonele de nord și de vest, pe care le considerăm cele mai atractive la închiriere în acest moment. Fiecare variantă are specificul ei şi, chiar dacă este o decizie de business, există şi partea emoțională, care poate poate influența alegerea portofoliului. Randamentele actuale cele mai mari le aduc vilele din zona Pipera şi apartamentele noi din zona nouă Siseşti –Străuleşti”, declară Emanuel Poștoacă, general manager al Nordis.

Există mai multe variante pentru cei care vor să investească 200.000 de euro în locuințele din nordul Capitalei.Zona de lux pentru apartamente de închiriat este cea adiacentă Parcului Herăstrău. Șoseaua Nordului este formată din clădiri noi, cu suprafețe generoase și finisaje moderne, la câțiva pași de cel mai mare parc al Bucureștiului.

Apropierea clădirilor de birouri din Pipera-Barbu Văcărescu o face atractivă pentru expații veniți să lucreze în România și cărora angajatorul le plătește chiria, aceștia fiind dezirabili de către proprietari. Zone similare sunt Kiseleff si Aviatorilor, dar și Floreasca – Dorobanți.

În bugetul stabilit, se poate achiziționa un apartament spațios cu trei camere, cu o suprafață între 100 si 120 de metri pătrați și un loc de parcare. Un astfel de apartament poate fi închiriat pentru o sumă cuprinsă în intervalul 1.100 – 1.200 euro/lună, adică un randament de 6.5-7% pe an, mult peste dobânda unui depozit. Totodată, achiziția unei proprietăți în această zonă, considerată una dintre cele mai bune din București, asigură un preț bun de revânzare.

Pentru a atrage chiriași familii sau persoane care doresc să aibă mai mult spațiu privat, achiziția unei case în zona Băneasa Pipera poate fi un lucru potrivit. Chiar dacă proprietățile sunt mai mari (cele cu suprafețe de teren generoase depășesc bugetul propus), sut disponibile, totuși, la un preț în jur de 200.000 euro, case într-un complex închis sau vile cu o suprafață în jur de 250 de metri pătrați, cu un teren aferent de 300–400 de metri pătrați. O astfel de casă poate fi închiriată cu 1.200-1.300 euro/lună, în funcție de amenajări și amplasament. Randamentul în acest caz poate ajunge la 7,5%/an.

În partea de nord, Băneasa, Sisești – Străulesti, sunt disponibile apartamente cu trei camere, în imobile noi cu prețul în jur de 100.000 euro și suprafață de 80-90 de metri pătrați. Astfel, cu 200.000 de euro pot fi cumpărate două astfel de locuințe. Un astfel de apartament poate fi închiriat cu 650-700 euro/lună și rezultă astfel un randament de 7,5-8% anual, iar faptul că sunt două proprietăți închiriate scade riscul ca ambele să fie libere în același timp.

Zona de vest a Bucureștiului poate fi o variantă mai ieftină, dar cu ofertă generoasă în 2016, având în construcție sute de apartamente în ansambluri rezidențiale noi. În bugetul de 200.000 euro pot fi achiziționate trei apartamente cu două camere în imobile moderne, fiecare cu loc de parcare, dar neapărat aflate în proximitatea unei stații de metrou. Acestea sunt preferate de către chiriașii tineri și prin urmare au o rată de mai mare de închiriere. Un astfel de apartament poate fi închiriat cu cel puțin 350 – 375 euro/lună, rezultând un randament de 6-6,5% pe an. Fiind vorba de trei proprietăți, există un risc mai scăzut diminuare a randamentului prin neînchirierea proprietății.

Analiza se referă la randamentul investițional brut. Există o serie de cheltuieli și factori care pot influența profitul net rezultat, printre care: cheltuielile cu amenajarea proprietăților, cheltuielile cu impozitele pe venituri rezultate din chirii și perioada în care proprietatea nu este închiriată.