În primele nouă luni ale anului 2020 s-au dat în folosință, la nivel național, mai multe locuințe decât în intervalul similar al anului trecut, în ciuda dificultăților generate de pandemie.
În perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2020 au fost terminate 48.490 de locuințe, potrivit datelor provizorii publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Dacă ne raportăm la intervalul similar din 2019, anul acesta s-au livrat cu 2.053 de locuințe în plus.

Din totalul locuințelor terminate până la sfârșitul lunii septembrie, circa 30.800, deci aproape 64%, s-au aflat în mediul urban și doar 1.276 au fost construite din fonduri publice. Numărul locuințelor realizate din fonduri private a crescut semnificativ, arată datele INS.
Cele mai multe locuințe, aproape 14.500, au fost date în folosință zona București Ilfov, cu aproape 5.000 în plus față de intervalul similar din 2019.

- Nord-Est – Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui
- Sud-Est – Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea
- Sud-Muntenia – Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman
- Sud-Vest Oltenia – Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea
- Vest – Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș
- Nord-Vest – Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj
- Centru – Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu
În patru regiuni de dezvoltare din țară numărul locuințelor terminate a scăzut însă în acest timp.
Cea mai importantă scădere a apărut în regiunea de Nord-Vest a țării, care cuprinde județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.
Citește și: Circa 4.000 de autorizații, eliberate într-o lună pentru clădiri rezidențiale
Citește și: Prețurile apartamentelor continuă să crească. Excepție în Timișoara