T1 2018: Cererea de locuințe s-a majorat cu 76% în ultimii trei ani!

Din 2015 încoace, cererea de locuințe a cunoscut o creștere importantă în marile orașe ale țării, situându-se, în primul trimestru din 2018, la un nivel de apogeu al ultimilor trei ani.

T1 2018: cererea de locuinte s-a majorat cu 76% in ultimii trei ani

Cel mai recent raport de piață realizat de Analize Imobiliare, platforma lansată și susținută de Imobiliare.ro, arată că, în ultimii trei ani, cererea de locuințe din cele mai mari șase orașe ale țării s-a majorat cu 76%, situându-se, astfel, la un punct de apogeu în momentul de față. În perioada menționată – ce corespunde, în mare, noului ciclu de creștere a pieței, început după încheierea crizei –, cel mai semnificativ avans, de 217%, a avut loc în Iași. În ciuda faptului că interesul cumpărătorilor s-a triplat, practic, prețurile din capitala Moldovei nu au resimțit o presiune foarte mare, întrucât oferta crescândă de apartamente noi a putut prelua o bună parte din noile solicitări. Majorări de peste 100% ale cererii au mai fost consemnate în Brașov (158%), Timișoara (104%) și Constanța (103%), în vreme ce, în București și Cluj-Napoca, a avut loc o creștere de 46% și, respectiv, 76%.

Iași și Cluj, cele mai mari creșteri ale cererii de locuințe în 2018

Pe parcursul ultimelor 12 luni, cererea pentru proprietăți rezidențiale (atât apartamente, cât și case) s-a majorat, cumulat, cu 17% în marile centre regionale. Creșteri fost înregistrate în toate acestea, însă amploarea variațiilor este foarte diferită: în fruntea clasamentului se află Iașiul și Cluj-Napoca, unde apetitul pentru achizițiile de locuințe este cu 49% și, respectiv, 41% mai ridicat decât în perioada similară a anului trecut.

Pe de altă parte, Bucureștiul a consemnat cea mai mică creștere anuală a cererii pentru proprietăți rezidențiale, anume 6% (ceea ce explică, parțial, scumpirile mai temperate din Capitală). De luat în calcul este însă și faptul că volumul cererii din așa-numitele orașe secundare este de patru până la cinci ori mai mic decât în București. În celelalte mari orașe ale țării, apetitul pentru achizițiile de locuințe a cunoscut, potrivit datelor Analize Imobiliare, majorări anuale de două cifre: 12% în Constanța, 28% în Timișoara și, respectiv, 34% în Brașov.

Apartamente noi versus vechi

În ceea ce privește tipul de locuințe căutate de către potențialii cumpărători, cele nou-construite (apartamente și case finalizate după anul 2000) sunt în continuare majoritare, cu o pondere de 57% dintre căutările pe cele șase mari orașe (în creștere de la 56% în ultimul trimestru din 2017). Preferința pentru unitățile locative noi poate fi regăsită, punctual, doar în trei dintre cele șase orașe analizate, respectiv Cluj-Napoca (69%), Iași (67%) și București (62%). În celelalte trei centre regionale, apartamentele vechi sunt încă mai populare, cu o cotă de 46% în Timișoara, 43% în Constanța și, respectiv, 42% în Brașov.