Cine alege tâmplăria pentru locuință?

Potrivit Reynaers Aluminium România, unul dintre liderii europeni pe segmentul soluţiilor de aluminiu pentru sectorul de construcţii, arhitecții și firmele de proiectare joacă cel mai important rol.

În ceea ce privește proiectele pe segmentele office și comercial, alegerea tâmplăriei cade în sarcina arhitectului sau a firmei de proiectare. Pe segmentul rezidențial, această decizie este luată tot de arhitect, în cazul ansamblurilor rezidențiale, și direct de către beneficiar în cazul locuințelor private.

Daniel Popa, Country Manager Reynaers România”În procesul de decizie, fiecare parte implicată are alte criterii pe care le urmărește. Beneficiarii finali vor calitate, costuri reduse de întreținere și garanție, iar arhitecții caută produse flexibile, care să le ofere libertatea de a-și pune în operă creațiile”, explică Daniel Popa, Country Manager Reynaers România.

Procesul de realizare a unui proiect imobilar se bazează pe colaborararea tuturor părților implicate, astfel încât ideile, oricât de ambițioase ar fi, să poată fi susținute și din punct de vedere tehnic, ajungându-se cu ușurință la un numitor comun, potrivit reprezentanților companiei. În tot acest proces, consultanții Reynaers sunt cei care se asigură că decizia este cea corectă, indiferent de segmentul de piață.

În acest sens, Reynaers dezvoltă soluții care să îndeplinească toate cerințele și nevoile, oferind suport partenerilor, fie că este vorba de clienți care aleg tâmplărie premium, fie că prețul se află în topul criteriilor acestora.

Deoarece arhitectul este un factor de decizie în multe proiecte, căutând permanent soluții care le pot transforma viziunea în realitate, Reynaers le furnizează constant acestora informații relevante, suport ethnic și alte detalii.

Potrivit datelor companiei, cea mai vândută categorie de produse pe piața locală este reprezentată de profilele destinate fațadelor cortină pentru clădirile de birouri, cu 60% din vânzări.

Pe plan secund se află, cu 30% din vânzări, reperele pentru uși și ferestre, restul de 10% fiind atribuit reperelor pentru uși glisante, un segment aflat în proces de dezvoltare, în contextul schimbării tendințelor din domeniul arhitecturii.

În ceea ce privește rezultatele financiare, Reynaers Aluminium România a raportat în prima jumătate a acestui an un avans cu circa 7% a cifrei de afaceri, comparativ cu perioada similară a anului trecut, preconizând, pentru întreg anul 2016, un business de 8 milioane de euro.