După creșterea segmentului rezidențial, este rândul sectorului de spații de birouri din orașul de pe Someș să înregistreze recoduri.
În Cluj-Napoca, prețul mediu cerut pe metrul pătrat util de apartament depășea nivelul de 1.000 de euro în luna iulie 2014. Era prima dintre piețele rezidențiale din afara Bucureștiului în care acest prag ”psihologic” era depășit. I-a urmat, în aprilie 2016, Timișoara, iar luna trecută a fost rândul Constanței.
Mai mult, în prezent, locuințele din Cluj costă cel mai mult, din perspectiva prețului cerut pe metru pătrat util – 1.294 de euro. Cererea mare pentru locuințe este principalul motiv al acestei creșteri, iar această cerere mare are legătură cu dezvoltarea economică a orașului din ultima perioadă. Această ascensiune economică înseamnă mai multe afaceri, adică mai mulți clujeni cu putere de cumpărare în creștere.
Graficele de mai jos redau câteva detalii ce ilustrează ascensiunea Clujului din perspectivă rezidențială.
Create column charts
Iar panta ascendentă pe care a intrat economia locală va continua și în perioada următoare, unul dintre semnalele în acest sens venind din segmentul office local, pe care se vor înregistra livări-record în acest an, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară Coldwell Banker Transilvania, biroul local din Cluj-Napoca al companiei de consultanta imobiliara Coldwell Banker Romania.
Astfel, peste 44.000 de metri pătrați închiriabili de spații de birouri vor fi livrați în acest an în Cluj – Napoca, cu peste 300% mai mult comparativ cu anul anterior, 2017 urmând să fie astfel cel mai bun an pentru piața de birouri regională. Cea mai mare parte a spațiilor noi din acest an se află în faza a treia a proiectului The Office (16.770 de metri pătrați închiriabili) și Novis Plaza (14.171 de metri pătrați închiriabili), alte proiecte care vor pune pe piață o suprafață semnificativă de birouri noi fiind Vivido Business Center, cu aproximativ 7.000 de metri pătrați închiriabili, și Central Business Plaza, cu aproape 4.000 de metri pătrați.
”Piata de birouri din Cluj-Napoca trece printr-o perioadă de efervescență, atât ca livrări cât și din punct de vedere al închirierilor. Aproximativ jumătate de milion de persoane locuiesc în zona metropolitană Cluj – Napoca, dacă luăm în calcul atât Florestiul care a devenit practic un nou cartier, cât și numărul ridicat de studenți, Anual există o cerere stabilă de aproximativ 20.000 de metri pătrați de spații de birouri moderne, ținând cont că în fiecare an intră în câmpul muncii aproximativ 6.000 de studenți, fără a ne gândi la reconversiile profesionale”, explică Cristian Simon, director Office Division în cadrul Coldwell Banker Transilvania.
Aproximativ 47,3% din cei peste 44.000 de metri pătrați de birouri care se vor livra în acest an în Cluj-Napoca sunt deja închiriați în timp ce 64% din suprafața de birouri care va fi finalizată în 2018 în oraș este deja închiriată, potrivit datelor Coldwell Banker Transilvania. Cele mai importante proiecte de birouri care vor fi finalizate în 2018 în Cluj-Napoca sunt United Business Center, împreună cu clădirea adiacentă Riviera și Scală Center.
Stocul total existent de spații de birouri în oraș se ridică la puțin peste 244.000 de metri pătrați, dintre care 77% sunt clasă A, 10% clasă B și 13% clasă C, Cluj-Napoca fiind a două piață de birouri din România, după București. Gradul de neocupare al birourilor din Cluj – Napoca se ridică la aproximativ 7%, cu un procent mediu de neocupare de 4% pe segmentul birourilor de clasă A, în timp ce chiria lunară medie se ridică la 11,5 euro / mp pe segmentul birourilor de clasă A.