La nivelul Europei Centrale și de Est (CEE), volumul investițiilor înregistrează scăderi anuale de circa 22%, valoarea totală a tranzacțiilor din prima jumătate a acestui an fiind de aproximativ 4,9 miliarde de euro.
În România, valoarea totală a investițiilor imobiliare a ajuns la aproape 290 de milioane de euro în primele șase luni din 2021, în scădere cu circa 29% față de nivelul de 409 milioane de euro din prima jumătate a lui 2020, tranzacțiile în segmentul birourilor reprezentând aproximativ 66% din volum, arată Colliers în raportul de piață privind evoluția pieței imobiliare în primul semestru din 2021.
„Situația e similară și pe piața din România. De asemenea, perspectivele economice solide ale României pe termen lung o fac atrăgătoare pentru investitorii care caută atât randamente ridicate, cât și o piață sigură din Uniunea Europeană. România pare deosebit de atrăgătoare în comparație cu țările vecine, mai ales dacă luăm în considerare dimensiunea economiei. Altfel, segmentarea pieței rămâne o tendință clară care ar putea fi și mai accentuată în lumea post-pandemică. Investitorii se vor concentra pe activele sigure și defensive, adică pe proiectele bune care produc venituri și pot obține chiar și randamente mai mici, dar pentru restul pieței, în special pentru activele cu dificultăți, lucrurile vor arăta diferit. Cu alte cuvinte, diferența de randament dintre cei mai buni și restul se va lărgi probabil”, conchide Anca Merdescu, Associate Director Investment Services la Colliers.

La nivel european, Polonia a rămas lider în regiune, volumele de investiții reprezentând mai mult de jumătate din totalul investițiilor înregistrate în cele mai mari 6 țări din Europa de Est, urmată de Republica Cehă și Ungaria, cu o pondere de 20%, respectiv 10%, arată raportul Colliers.
Sectorul birourilor a fost dominant în toată regiunea, în primul semestru din 2021, în ceea ce privește tranzacțiile, cu o pondere de 39% din volumul total al investițiilor, urmat de spațiile industriale și logistice, care cresc în mod semnificativ, pe măsură ce investitorii se diversifică în acest sector rezistent la Covid-19 (25%), și la distanță de sectoarele de retail și ospitalitate (20%).
Mai mult, consultanții Colliers estimează că volumul investițiilor imobiliare va crește la nivelul Europei Centrale și de Est și va atinge niveluri similare cu 2020, de aproximativ 10 miliarde de euro până la sfârșitul lui 2021. Ei observă, de asemenea, un interes crescut pentru imobiliare de la diferiți investitori, chiar și de la cei care nu sunt neapărat specializați, dar caută să își diversifice clasele de active. Criteriile cheie pentru astfel de active sunt contractele de leasing pe termen lung, pe mai mult de 10 ani și un chiriaș solid din punct de vedere financiar. Astfel de oportunități de investiții sunt foarte apreciate și cu un potențial puternic de a declanșa contracția randamentelor investiționale.