Mai multe voci au criticat, în ultima perioadă, majorarea plafoanelor pentru programul Noua Casă, anticipând că o astfel de schimbare ar putea duce la creșterea prețurilor. Nu este cazul, spune Horațiu Buclea, consultant financiar pentru dezvoltatorul Maurer Imobiliare.
„Faptul că s-a ajuns până la 140.000 de euro ca preț de achiziție e clar un lucru bun pentru toată lumea. În urma evoluției prețurilor din zona de imobiliare din ultimul timp, pe vechile condiții ale programului Prima Casă, clienții erau oarecum restricționați în a achiziționa imobile destul de mici”, a declarat Buclea în cadrul emisiunii imoExpert, adăugând că mulți dintre cumpărători se orientau cel mult spre un apartament cu 2 camere.
„Cu noile modificări, plaja de clienți eligibili pentru noul program este mult mai mare”, a mai adăugat el.
Cât despre majorările anticipate de unii analiști în contextul creșterii plafonului pentru locuințele noi până la 140.000 de euro, în special pentru garsoniere și apartamentele cu 2 camere, reprezentantul Maurer Imobiliare consideră că acestea nu se vor vedea la nivelul pieței.
„O creștere neîntemeiată a prețurilor la apartamente din partea dezvoltatorului nu va face altceva decât să conducă la o reducere a vânzărilor”, a explicat Horațiu Buclea, invitat la emisiunea imoExpert.
Programul Noua Casă ar putea să fie funcțional la nivelul pieței de luna aceasta. Prin intermediul său poți să accesezi diverse tipuri de credite, în funcție de locuința pe care vrei să o cumperi:
- credit pentru achiziția unei locuințe noi de maximum 140.000 de euro, echivalent în lei compus din finanțarea acordată de instituția de credit, în valoare de cel mult 119.000 de euro, echivalent în lei și avansul plătit de beneficiar. Finanțarea este garantată de stat în procent de maximum 60%, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare aferente finanțării garantate, și acoperă maximum 85% din prețul de achiziție al locuinței, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare.
Aici trebuie făcută, însă, o mențiune. În categoria locuințelor noi sunt asimilate și cele supuse unor lucrări de consolidare sau reducere a riscului seismic în ultimii cinci ani.
- creditul acordat pentru celelalte tipuri de locuințe de cel mult 70.000 de euro, echivalent în lei compus din finanțarea acordată de bancă, în valoare de maximum 66.500 de euro, echivalent în lei și avansul plătit de beneficiar. Finanțarea este garantată de stat în procent de maximum 50% din valoarea creditului, și acoperă cel mult 95% din prețul de achiziție.
O altă modificare importantă este adusă de avansul diferențiat în funcție de tipul de locuință pentru care optează un cumpărător. În cazul locuințelor noi sau consolidate este de minimum 15% din prețul de achiziție, iar în cazul celorlalte categorii de locuințe se păstrează la 5%.