Cum a evoluat cererea în Brașov în ultima perioadă? Prețul mediu se menține în jurul valorii de 1.210 euro/mp

Efectele crizei sanitare sunt vizibile inclusiv la nivelul pieței rezidențiale din Brașov. Însă, chiar și în ciuda turbulențelor din ultima perioadă, circa 5.000 de potențiali cumpărători analizau luna trecută oferta disponibilă, cu 60% mai mulți decât în aprilie.

Pe parcursul lunii mai, 5.040 de cumpărători și-au arătat interesul pentru achiziția apartamentelor și caselor din Municipiul Brașov, indiferent de vechimea lor, potrivit datelor Imobiliare.ro centralizate de Analize Imobiliare.

În ciuda creșterii importante înregistrate la acest capitol față de situația de la sfârșitul stării de urgență, mai există încă destul loc de creștere în piață. Cererea a fost, în mai, cu 25% mai scăzută decât în perioada similară a anului trecut.

Cererea pentru credite ipotecare destinate achiziției de case și apartamente a explodat, însă, pe plan local față de aprilie.

Prețurile solicitate de proprietari pentru apartamentele scoase la vânzare în Brașov au scăzut doar ușor pe plan local comparativ cu aprilie, stabilizându-se în jurul valorii de 1.210 euro/mp util. DESCARCĂ AICI raportul integral Analize Imobiliare aferent intervalului 8-14 iunie și află mai multe despre evoluția principalilor indicatori în marile orașe din țară.

Citește și: Anul a trecut, pandemia a venit, prețurile din București încă rezistă. Săptămâna trecută erau cu 5% mai mari ca în 2019

Citește și: „Location, location, location”, dar nu-l subestima pe Max. Dacă el nu e fericit, ea nu cumpără casa

Citește și: România, poziție puternică în UE. În timp ce francezii raportează scăderi de 61% într-un an la nivelul lucrărilor de construcții, noi avem cea mai mare creștere

Jurnalist cu 12 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])