Un nou ansamblu rezidențial se află în construcție în Capitală, iar dezvoltatorul anunță că acesta va fi la finalizare cel mai mare proiect de acest tip din zona Aviației-Șoseaua Pipera. În prima fază vor fi livrate 600 de apartamente cu o investiție de 32 de milioane de euro.

Este vorba despre Onix Park North Area Residence, dezvoltat de compania care a finalizat până acum 1.000 de apartamente în proiectele Onix Residence din București și Onix Blue Mamaia Nord.
Primele 600 de apartamente, pentru care lucrările de construcții au fost demarate în urmă cu câteva luni, vor fi amplasate în două imobile cu 4 etaje și într-un bloc cu 11 etaje.
Livrarea locuințelor va fi făcută pe parcursul anului viitor, dar deja un sfert dintre ele au fost vândute.
Ansamblul va cuprinde în final circa 2.000 de locuințe, de la studio-uri la apartamente cu 2 și 3 camere și penthouse-uri, cu suprafețe cuprinse între 42 de mp și 130 de mp.
Printre facilitățile care vor fi puse la dispoziția rezidenților se va număra un centru SPA, dar și o sală de fitness, alături de o grădiniță cu program prelungit, o serie spații comerciale, spații verzi și locuri de joacă pentru copii.
Sunt incluse în plan și zone pietonale și de promenadă pe marginea lacului din vecinătatea ansamblului.