Alpha Real Estate Services (ARES), divizia imobiliară a Alpha Bank, a vândut în 2018 apartamente situate în proiectele rezidențiale avute în administrare în valoare de 28 de milioane de euro.

„Ritmul vânzărilor înregistrat în 2018 în proiectele rezidențiale gestionate de ARES a corespuns așteptărilor, ridicându-se la nivelul celui din 2017. Această situație s-a datorat atât recomandărilor făcute de proprietarii care au achiziționat deja locuințe în aceste proiecte, cât și pachetului de beneficii pus la dispoziția clienților noștri – amenajări interioare personalizate, diverse oferte promoționale, rate direct la dezvoltator sau produse bancare de finanțare dedicate”, a declarat Iulian Călin, Directorul General al ARES.
Astfel, s-au vândut 119 unități din cele 156 disponibile în cadrul proiectului Poseidon Residence și a fost finalizată vânzarea apartamentelor din Parcul Privighetorilor.
Totodată, până la ora actuală, apartamentele cuprinse în proiectul Green Vista au fost vândute în proporție de 60%, iar din cele aferente ansamblurilor rezidențiale Asmita și Doamna Ghica Plaza au mai rămas disponibile câte 20 de unități.
Pentru anul 2019, ARES va avea la vânzare un stoc relativ scăzut, care va cuprinde, în principal, apartamente și penthouse-uri cu suprafețe mari.