Evoluția volumului lucrărilor de construcții în luna octombrie

Volumul lucrărilor de construcții a crescut ca serie brută cu 7% în luna octombrie față de septembrie, dar a scăzut ca serie ajutată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 1,6%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

volumul lucrarilor de constructii octombrie 2018

Creșterea ca serie brută s-a reflectat la nivelul lucrărilor de reparații capitale (executate la clădiri existente cu scopul de menținere a caracteristicilor tehnico-economice ale construcțiilor pe întreaga durată de serviciu normală; 8,2%), al lucrărilor de construcții noi (8,1%) și al lucrărilor de întreținere și reparații curente (de exemplu, zugrăvire, vopsire și alte lucrări care împiedică uzuri rapide ale clădirilor; 3,3%).

„Pe obiecte de construcții au avut loc creșteri la construcțiile inginerești cu 14,3% și la clădirile nerezidențiale cu 2,5%. Scădere s-a înregistrat la clădirile rezidențiale cu 4,3%”, potrivit unui comunicat de presă emis de INS.

Ca serie ajustată la sezonalitate, volumul lucrărilor de construcții a scăzut în octombrie față de luna precedentă cu 1,6%, acest declin apărând la nivelul lucrărilor de reparații capitale (-11,2%) și la cel al lucrărilor de întreținere și reparații curente (-3,3%). La nivelul construcțiilor noi s-a înregistrat, în schimb, o creștere cu 1,4%.

„Pe obiecte de construcții volumul lucrărilor de construcții a scăzut la clădirile rezidențiale cu 12,7%. Creștere a fost la clădirile nerezidențiale cu 2,1%. Construcțiile inginerești s-au situat la același nivel cu cel din luna precedentă”, explică reprezentanții INS.

evolutie volumul lucrarilor de constructii octombrie 2018
Infografic: INS

Un declin s-a putut observa în luna octombrie și față de perioada similară a anului trecut, cu 3,6% ca serie brută, respectiv cu 4% ca serie ajustată la sezonalitate.

volumul lucrarilor de constructii ins octombrie
Sursă date: INS

De menționat este și faptul că în perioada 1 ianuarie-31 octombrie volumul lucrărilor de construcții a scăzut ca serie brută cu 4,1% față de primele 10 luni ale anului 2017, iar ca serie ajustată la sezonalitate cu 2,5%.

Citește și: Ce așteptări au managerii din construcții pentru următoarele luni

Citește și: Firmele din construcții au obținut o cifra de afaceri de peste 74 de miliarde de lei în 2017. Câți angajați lucrează pentru ele?

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])