Aproape 1.800 de potențiali cumpărători au căutat, pe parcursul lunii mai, o casă în județul Cluj. Chiar și așa, cererea se menține pe plan local cu 7% sub nivelul înregistrat în februarie, înainte de declanșarea pandemiei.
Cei mai mulți potențiali cumpărători și-au manifestat, luna trecută, interesul pentru casele aflate în orașul Cluj-Napoca. Cât despre proprietățile disponibile în localitățile din zona periurbană, mai atractive s-au dovedit a fi cele din Florești, Feleacu sau Apahida, potrivit datelor prezentate în noua ediție a emisiunii imoExpert. La polul opus, s-au aflat, în aceeași perioadă, casele din Jucu, localitate atestată recent de Ministerul Economiei ca stațiune turistică de interes local.
URMĂREȘTE AICI INTEGRAL CEA MAI NOUĂ EDIȚIE IMOEXPERT
Se caută, în principal, case cu suprafețe cuprinse între 100-200 de mp, în timp ce în cazul apartamentelor cererea cea mai mare este îndreptată spre locuințele care dispun de o suprafață utilă de cel mult 70 de mp.
Oferta se menține, în continuare, la un nivel destul de scăzut pe plan local, pe ambele segmente de piață. Luna trecută, în județul Cluj existau sub 1.500 de case de vânzare față de peste 2.000 în perioada similară din 2019.
Citește și: Viața la casă, un vis frumos pentru bucureșteni. Cererea a explodat în timpul pandemiei
Citește și: Aproape 14.000 de autorizații eliberate în cinci luni. S-au manifestat efectele pandemiei?