Fluctuația forței de muncă din construcții, o problemă delicată. „Uneori te trezești că îți pleacă echipa de pe șantier”

Fluctuația mare de personal la nivelul forței de muncă din construcții s-a transformat, în ultimul timp, într-o problemă presantă pentru multe dintre companiile cu investiții în domeniul imobiliar. Iată ce soluții a găsit unul dintre marii dezvoltatori din România pentru a evita dificultățile ce apart în acest context.

fluctuatii forta de munca constructii

„Problema este fluctuația mare de personal. Și faptul că uneori te trezești că îți pleacă echipa de pe șantier și îți încurcă toată programarea lucrărilor. Nu poți finaliza la timp lucrările, riscând să creezi tensiuni cu clienții”, ne-a explicat Antoanela Comșa, cea care conduce activitatea de pe plan local a grupului spaniol Gran Via.

„Noi avem cumva o metodă diferită de lucru, folosim un antreprenor general și avem lângă noi câteva firme de construcții ce au reușit să îți securizeze cât de cât personalul sau subantreprenorii”, a mai detaliat ea.

În portofoliul dezoltatorului se află 4.000 de apartamente. Acesta are patru proiecte de referință, trei situate în Capitală. Este vorba despre Timișoara 58, Gran Via Park și Aviației Apartments.

Comșa spune că pe parcursul anului 2019 vor fi demarate lucrările pentru ultimele două faze în proiectul Timișoara 58, aproximativ 300 de apartamente, și ultima fază din proiectul Gran Via Park, circa 350 de apartamente.

Va intra, totodată, în cea de-a doua fază de dezvoltare și proiectul Gran Via Marina, construit în Constanța. Acesta din urmă va cuprinde, la final, peste 1.200 de locuințe.

„Suntem și în căutarea de noi oportunități, așa cum am menționat, anul acesta în două din proiectele noastre începem ultimele faze”, a mai spus Antoanela Comșa.

Citește și: Femei de succes în Imobiliare: Real estate-ul un domeniu al bărbaților? Nici vorbă, spune femeia aflată la conducerea unuia dintre cei mai mari dezvoltatori din România

Citește și: Vine criza în imobiliare? Scad prețurile? Ce se întâmplă, de fapt, cu piața rezidențială din București în 2019

Citește și: Acest dezvoltator vrea să construiască peste 1.200 de apartamente noi în Constanța. „Este un oraș cu un potențial foarte mare”

banner CPI national 2019

Jurnalist cu 12 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])